șuguit sn [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~uri / E: șugui¹}] (Pop) 1 Glumă¹ (2). 2 (Îe) Nu-i de ~ (cu...) Se spune despre cineva sau despre ceva care trebuie luat în serios.

ȘUGUIT s. n. (Mold., Bucov., Transilv.) Șuguire.

șăgui v vz șugui¹

șegui v vz șugui¹

șugui² vt [At: H IX, 123 / Pzi: ? / E: nct] (Reg) A sugruma.

șugui¹ [At: PSALT. HUR. 58^r/8 / V: (reg) șăg~, șeg~ / Pzi: ~esc, șugui / E: șagă + -ui cf bg шегувам се] 1 vi (Pop) A glumi (1). 2 vt (Reg; îf șăgui) A sâcâi. 3 vt (Reg) A minți.

ȘĂGUI vb. IV v. șugui.

ȘUGUI, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Mold., Bucov., Transilv.) A glumi. Hai să facem trampa: dă-mi carul și na-ți boii... – Șuguiești, măi omule, ori ți-i într-adins? – Ba nu șuguiesc, zise Dănilă. CREANGĂ, O. A. 148. Nu te mînie, Guliță, că șuguiește Luluța. ALECSANDRI, T. 487. Cînd tătuca cu mămuca Se juca și șuguia. NEGRUZZI, S. III 25. ♦ Tranz. (Rar) A duce cu vorba; a minți. Printre turci se strecura, Și cu vorba-i șuguia. PĂSCULESCU, L. P. 281. – Prez. ind. pers. 3 și: șuguie (STANCU, D. 123). – Variantă: șăgui (SADOVEANU, O. I 98, STĂNOIU, C. I. 121, SBIERA, P. 3) vb. IV.

A ȘUGUI ~iesc intranz. pop. A spune (sau a face) glume. /șagă + suf. ~ui

șuguì v. Mold. a glumi: șuguești ori ți-e întradins? CR. [Derivat din șagă].

glumésc v. intr. (vsl. glumiti se, a flecări, sîrb. glúmiti se, a glumi). Vest. Spun orĭ fac glume, amuzez lumea: el glumește cînd zice că va pleca. Nu ĭaŭ un lucru în serios, nu daŭ destulă atențiune: nu glumi cu primejdiile. – În est șuguĭesc.

șăguĭésc, V. șuguĭesc.

șeguĭésc, V. șuguĭesc.

șuguĭésc v. intr. (din șeguĭesc [azĭ în Munt. est] șăguĭesc și, pin infl. luĭ u din gu, șuguĭesc, d. vsl. šengovati, šengati, d. šenga, șagă; bg. šeguvam se. V. șeganie). Est. Fac șagă, glumesc.

șugui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiesc, 3 sg. șuguiește, imperf. 1 șuguiam; conj. prez. 1 sg. să șuguiesc, 3 să șuguiască

șugui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiesc, imperf. 3 sg. șuguia; conj. prez. 3 să șuguiască

șugui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiesc, imperf. 3 sg. șuguia; conj. prez. 3 sg. și pl. șuguiască

ȘUGUI vb. v. ademeni, amăgi, glumi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

șugui vb. v. ADEMENI. AMĂGI. GLUMI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

ȘEGUI vb. v. șugui.

ȘUGUI vb. (Mold., Ban.) A glumi. A: Norocul ase de aspru cu muritorii șuguiaște, cît, de multe ori, celea ce și cu ochii li-ar înghiți, nici cu nasul nu-i lasă a le mirosi. CI, 96. Mai multu îi videm pre dinșii pierdzînd vremĭa șuguind. NCCD, 328. Să nu șuguiască cu domnii sau cu boierii cei mari. B 1774, 59^v; cf. AP. 1646, 43^r; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; B 1773, 111^r. ◊ Expr. A nu fi de a șuguire cu cineva = a trebui luat în serios. Nu era de a șuguire cu el. M. COSTIN. C: S(h)eguĕsk. [Jocor]. AC, 367. Shuguiĕsk. Iocor. AC, 372. Variante: șegui (AC, 367). Etimologie: șagă + suf. -ui. Cf. bg. šeguvam se. Vezi și șagă, șăgaci, șeganie, șuguitor. Cf. ș o z i.

șuguí, șuguiesc, v.i. A glumi: „Eu cu mândra șuguiesc, / E gânde' că o iubesc” (Ștețco, 1990: 276). – Din șagă „glumă” + suf. -ui (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

șugui, șuguiesc, vb. intranz. – A glumi: „Eu cu mândra șuguiesc, / E gânde’ că o iubesc” (Ștețco, 1990: 276). – Din șagă „glumă” (< sl. šega, šuga) + suf. -ui (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

șugui, șuguiesc, vb. intranz. – A glumi: „Eu cu mândra șuguiesc, / E gânde’ că o iubesc” (Ștețco 1990: 276). – Din șagă „glumă” (< sl. šega, šuga) + -ui.