șugubi vt [At: GL. OLT. / Pzi: ? / E: ns cf șugubină, șugubaș, șugui¹] (Reg; c. i. persoane) A păgubi prin înșelăciune.

șugubi Adjectivul șugubăț este înregistrat cu două valori destul de diferite între ele: „asasin” și „glumeț”. A fost explicat prin v. sl. дꙋшeгꙋвьcь „asasin” (lit. „pierzător de suflet”). Se pot găsi justificări pentru suprimarea primei silabe (luate drept prepoziția de) și la nevoie pentru alterarea înțelesului primitiv. Dar G. Weigand, W. Jb., XIX-XX, p. 141, a propus să vedem în înțelesul al doilea un omonim provenit din bg. шeгoδиeц „glumeț” (lit. „care își bate joc”), ceea ce mi se pare mult mai verosimil. TDRG combate ideea, pe motiv că înțelesul al doilea nu circulă la țară; în orice caz e mai cunoscut decît primul. O dovadă în sprijinul etimologiei propuse de Weigand se poate găsi în verbul a șugubi „a păcăli”, atestat numai la perfectul compus în Glos. dial. Olt., p. 110.

șugubi, șugubez, vb. IV (reg.) a păgubi (pe cineva) prin înșelăciune.