ștolț¹ sm [At: BUL. FIL. IV, 130 / Pl: ~i / E: ger stolz] (Arg) Om fudul.

ștolț² sn [At: ALR II, 6462/64 / V: (reg) ~ol, ~os / Pl: ~uri / E: ns cf ștonț, ștos¹] (Trs) Cășiță³ (2) de scânduri.

ștolț³ s [At: ALR SN II h 350/987/ Pl: ? / E: nct] (Reg) Umărul osiei.

ștol² sn vz ștolț²

ștos² sn vz ștolț²

ștolț¹, ștolți, s.m. (reg.) om mândru, fudul.

ștolț², ștolțuri, s.n. (reg.) cășiță de scânduri.

ștolț³ s.n. (reg.) umărul osiei.