știucă s. f. (lb. vorbită) ♦ 1. Pantofi cu vârful foarte ascuțit ◊ „Sandu a fost sfătuit de croitor să-și comande la prietenul de vis-à-vis [...] și o pereche de știuci.” Sc. 7 I 61 p. 2. ♦ 2. Șofer care efectuează, ilegal, curse de taximetru cu mașina proprie ◊ „Ica a venit de la Gară cu o știucă.” (prin asemănare cu știuca, tip de pește prădător; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 394)