știolfăi [At: UDRESCU, GL. / V: (reg) cio~, șto~ / Pzi: ~iolfăi, ~esc / E: știolf + -ăi, (11-14) cf și știolf²] (Mun) 1 vi A păși anevoie, plescăind prin noroi¹ sau prin apă. 2-3 vtr A (se) uda. 4-5 vtr A (se) murdări de noroi¹. 6 vt A molfăi. 7-8 vti A vorbi nedeslușit. 9-10 vti (Pex) A trăncăni. 11-12 vri A deveni știrb (1). 13-14 vri (Pex) A îmbătrâni.

ștolfăi v vz știolfăi

știolfăi, știolfăi și știolfăiesc, vb. IV (reg.) 1. a păși anevoie, plescăind, prin noroi sau prin apă; a (se) uda, a (se) murdări de noroi. 2. a molfăi. 3. a vorbi, a spune ceva anevoie, nedeslușit. 4. a deveni știrb.