știobâlcăit sn [At: CIAUȘANU, GL. / V: (reg) șto~ / Pl: ~uri / E: știobâlcăi] (Reg) 1 Zgomot produs de un lichid, prin clătinare într-un vas Si: (reg) știobâlcăială (1), știobâlcăire (1). 2 Scufundare cu zgomot în apă Si: (reg) știobâlcăială (2), știobâlcăire (2). 3 Bălăcire (la scăldat) Si: (reg) știobâlcăială (3), știobâlcăire (3).

ȘTIOBÂLCĂIT ~uri n. 1) v. A ȘTIOBÂLCĂI. 2) Zgomot caracteristic produs de un obiect sau de o ființă care cade sau se cufundă în apă. /v. a știobâlcăi

ȘTIOBÂLCĂI, știobălcăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda cu zgomot în apă; a (se) bălăci. – Știobâlc + suf. -ăi.

știobâlcăi vtr [At: CADE / V: (îrg) cio~, ~câi, șto~ / Pzi: ~esc, ~bâlcăi / E: știobâlc + -ăi] (Reg) 1-2 A (se) scufunda cu zgomot în apă Si: (reg) a (se) știuldica (1-2). 3-4 A agita apa (sau a se agita în apă), facând-o să plescăiască Si: (pop) a (se) bălăci (1-2).

știobâlcâi v vz știobâlcăi

ștobâlcăi v vz știobâlcăi

ștobâlcăit sn vz știobâlcăit

ȘTIOBÂLCĂI, știobâlcăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda cu zgomot în apă; a (se) bălăci. – Știobâlc + suf. -ăi.

ȘTIOBÎLCÎI, știobîlcîiesc, vb. IV. Tranz. A cufunda (pe cineva) cu zgomot în apă. O spală bine ca să se facă albă, știobîlcîind-o de cîteva ori prin apă. ȘEZ. III 187. ♦ Intranz. și refl. A cădea cu zgomot în apă.

A ȘTIOBÂLCĂI ~iesc intranz. pop. (despre un corp care cade într-un lichid) A se cufunda brusc, producând un sunet caracteristic. /știobâlc + suf. ~ăi

știobâlcăi (a ~) (reg.) (desp. știo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știobâlcăiesc, 3 sg. știobâlcăiește, imperf. 1 știobâlcăiam; conj. prez. 1 sg. să știobâlcăiesc, 3 să știobâlcăiască

știobâlcăi (a ~) (reg.) (știo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știobâlcăiesc, imperf. 3 sg. știobâlcăia; conj. prez. 3 să știobâlcăiască

știobâlcăi vb. (sil. știo-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știobâlcăiesc, imperf. 3 sg. știobâlcăia; conj. prez. 3 sg. și pl. știobâlcăiască

ȘTIOBÂLCĂIT s. v. bălăceală.

ȘTIOBÂLCĂI vb. v. bălăci.

știobîlcăi vb. v. BĂLĂCI.

știobîlcăit s. v. BĂLĂCEALĂ.