dexonline

3 intrări

7 definiții

Explicative DEX

șpronțuit a [At: ARVINTE, TERM. 169 / Pl: ~e / E: șpronțui] (Reg; d. capetele buștenilor) Rotunjit cu toporul.

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

spronțui v vz șpronțui

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

șprănțui v vz șpronțui

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

șpronțui vt [At: ARVINTE, TERM. 78 / V: (reg) sp~, ~răn~ / Pzi: ~esc / E: șpronț + -ui] (Buc; Mar; c. i. bușteni) A șpronța (1).

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

Sinonime

ȘPRONȚUIT s. olărit. (~ unui buștean.)

ȘPRONȚUIT s. (SILV.) olărit. (~ unui buștean.)

Arhaisme și regionalisme

șpronțui, șpronțuiesc, vb. IV (reg.; despre bușteni) a rotunji cu toporul la capete; a șpronța.

sursa: DAR (2002)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

Intrare: șpronțuit (adj.)

șpronțuit (adj.) adjectiv

adjectiv (A2)		masculin		feminin
adjectiv (A2)		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	șpronțuit	șpronțuitul șpronțuitu‑	șpronțuită	șpronțuita
nominativ-acuzativ	plural	șpronțuiți	șpronțuiții	șpronțuite	șpronțuitele
genitiv-dativ	singular	șpronțuit	șpronțuitului	șpronțuite	șpronțuitei
genitiv-dativ	plural	șpronțuiți	șpronțuiților	șpronțuite	șpronțuitelor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—

Intrare: șpronțuit (s.n.; -uri)

șpronțuit (s.n.; -uri) substantiv neutru

substantiv neutru (N24)		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	șpronțuit	șpronțuitul șpronțuitu‑
nominativ-acuzativ	plural	șpronțuituri	șpronțuiturile
genitiv-dativ	singular	șpronțuit	șpronțuitului
genitiv-dativ	plural	șpronțuituri	șpronțuiturilor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

Intrare: șpronțui

șpronțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a

verb (VT408)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) șpronțui	șpronțuire	șpronțuit șpronțuitu‑	șpronțuind șpronțuindu‑	singular	plural
		(a) șpronțui	șpronțuire	șpronțuit șpronțuitu‑	șpronțuind șpronțuindu‑	șpronțuiește	șpronțuiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	șpronțuiesc	(să) șpronțuiesc	șpronțuiam	șpronțuii	șpronțuisem
	a II-a (tu)	șpronțuiești	(să) șpronțuiești	șpronțuiai	șpronțuiși	șpronțuiseși
	a III-a (el, ea)	șpronțuiește	(să) șpronțuiască	șpronțuia	șpronțui	șpronțuise
plural	I (noi)	șpronțuim	(să) șpronțuim	șpronțuiam	șpronțuirăm	șpronțuiserăm șpronțuisem
	a II-a (voi)	șpronțuiți	(să) șpronțuiți	șpronțuiați	șpronțuirăți	șpronțuiserăți șpronțuiseți
	a III-a (ei, ele)	șpronțuiesc	(să) șpronțuiască	șpronțuiau	șpronțuiră	șpronțuiseră

spronțui

Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

șprănțui

Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

* formă nerecomandată sau greșită – (arată)

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)