șoșotire sf vz șușotire

ȘUȘOTI, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșoti vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.

șoșoti v vz șușoti

șușoti [At: ALEXI, W. / V: (reg) șoș~ / Pzi: ~tesc / E: fo cf fr chuchotter] 1 (Reg) vi (D. ape, frunze, vânt etc.) A șopoti (3). 2-3 vti A șopti (1-2). 4 vt A șopti (3). 5 vi (Îf șoșoti) A râde pe înfundate sau pe ascuns.

șușotire sf [At: DEX / V: (reg) șoș~ / Pl: ~ri / E: șușoti] (Reg) 1 Șoptire (1). 2 Șușoteală (2).

ȘOȘOTI vb. IV. V. șușoti.

ȘUȘOTI, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșoti vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.

ȘUȘOTI, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă, a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform; a șopti. Apele șușoteau lovindu-se de malul lin. V. ROM. octombrie 1953, 14. Auzeau... cum se strecoară fața apei, șușotind și gîlgîind. DUMITRIU, N. 135. – Variantă: șoșoti (EMINESCU, O. IV 109) vb. IV.

ȘOȘOTI vb. IV. v. șușoti.

ȘUȘOTI vb. IV. intr. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform. [Var. șoșoti vb. IV. / < fr. chuchoter].

ȘUȘOTI vb. intr. 1. a vorbi în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (despre ape, frunze) a produce un zgomot lin și uniform. (< fr. chuchoter)

A ȘUȘOTI ~esc intranz. 1) A face schimb de informații pe șoptite. 2) rar (despre ape, frunze etc.) A produce un zgomot specific, ușor și monoton. /Onomat.

șoșotì v. a șopti: șoșotesc, vorbesc, născocesc NEGR. [Onomatopee].

*șoșotésc v. intr. (fr. chuchoter, a șopti). Barb. (deși la Tkt. și la Panf. e dat ca pop.). Șoptesc, șopotesc. Foșnesc.

șușoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotesc, 3 sg. șușotește, imperf. 1 șușoteam; conj. prez. 1 sg. să șușotesc, 3 să șușotească

șușotire s. f., g.-d. art. șușotirii; pl. șușotiri

șușoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotesc, imperf. 3 sg. șușotea; conj. prez. 3 să șușotească

șușotire s. f., g.-d. art. șușotirii; pl. șușotiri

șușoti vb., ind. prez. 1 sg. și3 pl. șușotesc, imperf. 3 sg. șușotea; conj. prez. 3 sg. și pl. șușotească

șușotire s. f., g.-d. art. șușotirii; pl. șușotiri

ȘUȘOTI vb. 1. v. șopti. 2. v. clipoci. 3. v. foșni.

ȘUȘOTI vb. 1. a șopti, (pop.) a șopăcăi, a șopăi, a șușui, (reg.) a șoșoni, (prin Olt. și Munt.) a pupui, (prin Olt.) a șoporoi, (Transilv. și Mold.) a șopoti. (Nu știu ce ~ ei acolo.) 2. a clipoci, a murmura, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.) 3. a fîșîi, a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.) erată