șontâcăit, ~ă [At: DDRF / V: (reg) ~tăc~, ~câit / Pl: ~iți, ~e / E: șontâcăi] (Reg) 1-4 smf, a (Adesea dep) Șchiop (1-4). 5-6 a, av Șchiopătat² (2-3).

ȘONTÂCĂI, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi.

șoncătăi v vz șontâcăi

șontăcăi v vz șontâcăi

șontăcăit, ~ă a vz șontâcăit

șontâcăi vi [At: DELAVRANCEA, T. 28 / V: (reg) -ncătăi, ~tăc~, ~tic~, ~toc~ / Pzi: ~tâcăi, ~esc / E: șontâc + -ăi] (Reg; d. ființe) A șchiopăta (1).

șontâcâit, ~ă a vz șontâcăit

șonticăi v vz șontăcăi

șontocăi v vz șontâcăi

ȘONTÂCĂI, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi.

ȘONTÎCĂI, șontîcăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla greu, șchiopătînd. (Atestat în forma șontocăi) Întîlni și niște răniți: unul șchiop, șontocăind în ciomag. PAS, Z. III 75. – Variantă: șontocăi vb. IV.

ȘONTÎCĂIT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.

ȘONTOCĂI vb. IV v. șontîcăi.

A ȘONTÂCĂI ~iesc intranz. pop. A merge cu dificultate (și făcând mișcări nefirești) datorită infirmității unui picior; a șchiopăta; a șovâlcăi. /șontâc + suf. ~ăi

șontăcăì v. a umbla șchiopătând.

șontîcăĭ și șoltîcăĭ saŭ -ĭésc, a -í v. intr. (ung. santikálni, a șchĭopăta puțin, sántálni, a șchĭopăta; sîrb. šantati, a șchĭopăta). Sud. Fam. Șchĭopătez. V. alignesc.

șontâcăi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. șontâcăi, 3 șontâcăie, imperf. 1 șontâcăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să șontâcăi, 3 să șontâcăie

!șontâcăi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontâcăie, imperf. 3 sg. șontâcăia; conj. prez. 3 să șontâcăie

șontâcăi vb., ind. prez. 1 sg. șontâcăi/șontâcăiesc, imperf. 3 sg. șontâcăia; conj. prez. 3 sg. și pl. șontâcăie/șontâcăiască

ȘONTÂCĂIT adj. v. șchiop, șchiopătat.

ȘONTÂCĂI vb. v. șchiopăta.

șontîcăi vb. v. ȘCHIOPĂTA.

șontîcăit adj. v. ȘCHIOP. ȘCHIOPĂTAT.