ȘOACĂȚ, șoacăți, s. m. (Reg. și fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din sb. šokac.

șoacăț¹, ~ă smf [At: ALECSANDRI, T. 361 / V: (îrg) ~achiț, soachită (Pl: ~te) sf / Pl: ~i, ~e / E: ns cf srb šokac „sârb catolic”] 1 (Îrg; prt) Persoană de origine străină, în special de origine germană Si: (îrg) șonț¹, ștronț¹ (1). 2 (Mun; dep) Persoană leneșă.

șoacăț² sm [At: CIHAC II, 391 / V: (reg) șoc~, șocât, șocâte, șocâț, șochete, șochieț, șocot, șocoț (A și: ~coț) sm, șocâtă sf / Pl: ~i / E: nct] (Zlg; reg) 1-5 Șobolan (1-5). 6-11 Șoarece (1-6).

ȘOACĂȚ, șoacăți, s. m. (Fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din scr. šokac.

ȘOACĂȚ, șoacăți, s. m. 1. (Regional) Șobolan. 2. Nume de ocară dat străinilor și în special nemților. V. liftă (1). Decît să-și bată capul cu toți șoacății Bucureștilor, mai bine asculta la Turnu de sfaturile coanei Aglaia Surduc. BASSARABESCU, S. N. 177. – Variantă: (2, rar) șoacăță, șoacățe (HOGAȘ, DR. II 174, ALECSANDRI, T. 71), s. f.

șoácăț, -ă (oa dift.). s. (sîrb. šokac, Sîrb catolic). Iron. Catolic, maĭ ales Neamț saŭ Ungur: măĭ șoacățule! – Și șoacăță f. (vorbind chear de bărbat, ca și baragladină). Munt. și șoachiț. V. boanghin.

soachită sf vz șoacăț¹

socită sf vz șoacăț²

șoachiț, ~ă smf vz șoacăț¹

șocăț sm vz șoacăț²

șocât sm vz șoacăț²

șocâte sm vz șoacăț²

șocâț sm vz șoacăț²

șochete sm vz șoacăț²

șochieț sm vz șoacăț²

șocot sm vz șoacăț²

șocoț sm vz șoacăț²

șoacăță f. 1. șobolan; 2. fam. neamț, ungurean, catolic în genere: s’au adunat vr’o trei șoacățe AL. [Origină necunoscută].

șocîte m. (ung.?). Olt. Guzgan orĭ șoarice (V. la puĭez).

șoacăț (reg.; peior.) s. m., pl. șoacăți

șoacăț (reg., fam.) s. m., pl. șoacăți

șoacăț s. m., pl. șoacăți

șoacăț (-ți), s. m. – 1. Șoarece. – 2. German, neamț (nume injurios, dat și altor străini din Europa de V.). – Var. șoacăță, (1) socîț. Origine incertă, poate expresivă cf. sb. šokac „sîrb catolic”, pe care Candrea îl propune ca etimon al rom., dar care nu poate explica primul sens din rom. Legătura cu slov. štakor „șoarece” (Cihac, II, 391) este îndoielnică. Pentru var., cf. Byck-Graur 26. – Der. șocățesc, adj. (nemțesc; occidental; ciudat); șocăție, s. f. (limbă pocită). Cf. șogan, șonț.

ȘOACĂȚ s. v. guzgan, șoarece, șobolan.

șoacăț s. v. GUZGAN. ȘOARECE. ȘOBOLAN.