ȘLEAV s. n. v. șleah.

ȘLAH s. n. v. șleah.

ȘLEAH s. n. (Mold.) Drum de mare circulație; itinerar, traseu. Împărații turcești și vezirii lor, pe unde merg cu oști, fac movile în șleavul oștilor. M. COSTIN. Era șleahul oștilor lui. CANTEMIR, HR. Au vădzut vro 40 de turci pe șlah viind de la Camenită. NECULCE; cf. PSEUDO-MUSTE. ◊ Expr. A ține șleahul (cuiva) = a pîndi venirea cuiva. Au dat peste niște căzaci, ce ținea sleahul turcilor, din niște stînci de piatră. PSEUDO-MUSTE. Variante: șlah (NECULCE), șleav (M. COSTIN: PSEUDO-MUSTE), șlev (NECULCE). Etimologie: pol. szlak, szlach, ucr. šljah. Cf. t r ac t (2).