ȘIȘĂIRE s. f. v. șâșâire.

șișăire sf vz șâșâire

ȘIȘĂIRE, șișăiri, s. f. Acțiunea de a șișăi și rezultatul ei. – V. șișăi.

ȘÂȘÂI, șâșâi, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. 2. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. [Var.: (pop.) șișăi vb. IV] – Formație onomatopeică.

ȘÂȘÂIRE, șâșâiri, s. f. Acțiunea de a șâșâi și rezultatul ei. [Var.: (pop.) șișăire s. f.] – V. șâșâi.

ȘIȘĂI vb. IV v. șâșâi.

șâșăi v vz șâșâi

șâșâi [At: COȘBUC, P. I, 250 / V: (reg) ~șăi, șișăi, șișei, șișii, șișui / Pzi: șâșâi, 3 ~e, ~esc / E: fo] (Reg) 1 vi (D. frunze, vânt, ape etc.) A șopoti (3). 2 vt (C. i. copii mici) A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi Si: (reg) a șușui² (2). 3 vi (D. oameni) A șuiera (1) printre dinți. 4 vi (D. șerpi) A scoate un sunet specific speciei.

șâșâire sf [At: DEX / V: (reg) șișăi- / Pl: ~ri / E: șâșâi] (Reg) 1 Șipot¹ (5). 2-4 Șâșâit (2-4)

șișăi v vz șâșâi

șișei' v vz șâșâi

șișii v vz șâșâi

șișui v vz șâșâi

ȘÂȘÂI, șâșâi, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. – Formație onomatopeică.

ȘÂȘÂIRE, șâșâiri, s. f. Acțiunea de a șâșâi și rezultatul ei. – V. șâșâi.

ȘIȘĂI, pers. 3 șișăie, vb. IV. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. – Formație onomatopeică.

ȘIȘĂI, șișăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre frunze, petale, hîrtii etc.) A foșni ușor; a fîșîi. Se pornise vîntul prin cireș, și floarea A-nceput să ningă, șișăind domol. COȘBUC, P. I 250.

ȘIȘII vb. IV v. șîșîi.

ȘÎȘÎI, șîșîi și șîșîiesc, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul «ș», pentru a liniști pe cineva (în special pentru a adormi un copil mic). – Variantă: șișii (MARIAN, NA. 180) vb. IV.

șișăire v. șâșâire

șișăire s. f., g.-d. art. șișăirii; pl. șișăiri

!șâșâi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. șâșâi, 3 șâșâie, imperf. 1 șâșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să șâșâi, 3 să șâșâie

!șâșâire (pop.) s. f., g.-d. art. șâșâirii; pl. șâșâiri

!șâșâi/șișăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șâșâie/șișăie, imperf. 3 sg. șâșâia/șișăia; conj. prez. 3 să șâșâie/să șișăie

!șâșâire/șișăire (pop.) s. f., g.-d. art. șâșâirii/șișăirii; pl. șâșâiri/șișăiri

șișăi v. șâșâi

șâșâi (a liniști) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. șâșâie, imperf. 3 sg. șâșâia

șâșâire s. f., g.-d. art. șâșâirii; pl. șâșâiri

șișăi (a foșni) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. șișăie, imperf. 3 sg. șișăia

șâșâi, șâșâi și șâșâiesc, vb. IV (reg.) 1. (despre frunzele mișcate de vânt, despre ape etc.) a produce un zgomot slab și continuu; a șușui, a șoșoi, a foșni, a fâșâi, a șușoti, a murmura, a susura. 2. (despre copiii mici) a liniști, a adormi prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului ș; a șușui. 3. a șuiera.