șiștoacă sf [At: TDRG / V: (reg) șoș~, șust~ sf ~toc s / Pl: ~ace / E: nct] 1 (Reg) Vale îngustă, puțin adâncă, în pantă¹, prin care se scurg șuvoaiele¹ (1) după ploaie sau după topirea zăpezii. 2 (Reg) Vale mlăștinoasă. 3 (Trs) Cădere de apă. 4 (Plu; Mar; Buc) Poarta principală a stăvilarului prin care ies buștenii și plutele.

șiștóacă f., pl. oace (cp. cu răstoacă). Hogaș, drum pe unde se scurg apele: hornurile (?) și șiștoacele drumurĭ ale puhoaĭelor (Ureche, Legende, Bucureștĭ, 1896, 39 ș. a. la Tkt.).

șiștoc s vz șiștoacă

șoștoacă sf vz șiștoacă

șustoacă sf vz șiștoacă

șiștoacă, șiștoace, s.f. (reg.) 1. vale îngustă și puțin adâncă, în pantă; jgheab, văiugă. 2. cădere de apă. 3. (despre plutărit) poartă principală a stăvilarului prin care ies buștenii și plutele.