șiva v vz șiba²

șiba¹ [At: CIUPALĂ, T. 238 / E: ger schiebe (Imt al lui schieben „a împinge”)] (Reg) 1-2 sn, i (Cuvânt folosit de muncitorii forestieri, prin care se) exprimă comanda ca buștenii să fie târâți cu ajutorul țapinelor Si: (reg) șuba¹ (1-2). 3 av (Îe) A-l da (sau a-l lua) ~ A-l împinge târâș. 4 av (Îe) A se duce ~ A aluneca (4).

șiba² vt [At: CIUPALĂ, T. 226 / V: (reg) șiva / Pzi: ~bez / E: ns cf șiba¹] (Reg;i. bușteni) A târî cu ajutorul țapinelor Si: (reg) a șuba², a șubui (1).

Șiva, (în hinduism) zeu principal în panteonul hinduist, care întruchipează forța distructivă a naturii sau, în același timp, și forța ei creatoare eternă. De obicei este reprezentat sub forme înspăimântătoare, cu trei ochi, cu trupul înfășurat de șerpi și cu cranii în jurul gâtului. Împreună cu Brahma și Vișnu alcătuiește trinitatea hinduistă.

șiba! interj. (reg.) termen folosit de muncitorii forestieri, prin care se dă comanda ca butucul să fie târât cu ajutorul țapinelor; șuba!

șiba, șibez, vb. I (reg.; despe butuci) a târî cu ajutorul țapinelor; a șuba.