șinori vt [At: KLEIN, D. 424 / V: (reg) ~ra (Pzi: ~rez), ~nuri / Pzi: ~resc / E: șinor] 1 (Trs; înv; c. i. registre, dosare etc.) A șnurui (1). 2 (Îrg; pex; c. i. obiecte) A șnui (2). 3 (Trs; c. i. haine) A șnurui (3). 4 (Reg; îf șinora: c. i. abcese subcutanate la vite) A străpunge cu o sfoară unsă cu ceară, pentrua se elimina puroiul.

ȘINOR, șinoare, s. n. (Reg.) Șnur, șiret; găitan. – Din magh. zsinor.

jinor sn vz șinor

șinior sn vz șinor

șinor sn [At: PO, 274 / V: (reg) ji~, ~nior, ~nur sn, ~nură (Pl: ~ri) sf, jun~^[1] (Pl: ~i) ~e (Pl: ~ri) sm / A și: sin~ / Pl: ~oare / E: mg sinór, sinyór (variante ale lui zsinór)] (Reg) 1 Șnur (1). 2 Șiret¹ (2).

șinora v vz șinori

șinore sm vz șinor

șinur sn vz șinor

șinură² sf vz șinor

șinuri v vz șinori

ȘINOR, șinoare, s. n. (Reg.) Șnur, șiret; găitan. – Din magh. zsinór.

ȘINOR, șinoare, s. n. (Regional) Șnur, șiret, găitan. Pune clopote la boi... Și le leagă, bade dragă, Cu șinoare de cicoare Să te-aud din șezătoare, Cu șinoare de mătasă Să te-aud, bade, din casă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 68. Pe la brîu cu cingători Și pe cioareci cu șinor. id. ib. 102.

șinor (reg.) s. n., pl. șinoare

șinor (reg.) s. n., pl. șinoare

șinor s. n., pl. șinoare

ȘINORI vb. v. șnurui

șinori vb. v. ȘNURUI.

ȘINOR s. v. brandenburg, găitan, șiret, șnur.

șinor s. v. BRANDENBURG. GĂITAN. ȘIRET. ȘNUR.

șinór, șinoruri, (șinur, șânor, jinor), s.n. (reg.) 1. Șnur, panglică, sfoară, șiret; „fâșie de piele policromă folosită la decorarea cojoacelor sau a chimirelor” (Stoica, Pop, 1984). 2. (în expr.) Șânor cu aprindere = fitil. ■ (top.) Șinorica, uliță prin mijlocul satului; „îi lungă ca un șnur” (Odobescu, 1973). – Din magh. zsinór (DEX), magh. sinór (MDA).

șinor, șinoruri, (șinur, jinor), s.n. – (reg.) Șnur, panglică, sfoară, șiret. „Fâșie de piele policromă folosită la decorarea cojoacelor sau a chimirelor” (Stoica, Pop, 1984; Lăpuș). ♦ (top.) Șinorica, uliță prin mijlocul satului; „îi lungă ca un șnur” (Odobescu, 1973). – Din magh. zsinór (DEX), magh. sinór (MDA).

șinor, -uri, (șinur, jinor), s.n. – Șnur, panglică, sfoară, șiret. „Fâșie de piele policromă folosită la decorarea cojoacelor sau a chimirelor” (Stoica, Pop 1984; Lăpuș). Șinorica, uliță prin mijlocul satului; „îi lungă ca un șnur” (Odobescu 1973). – Din germ. Schnur, prin intermediul magh. zsinór (DER).