șindilă¹ sf vz sedilă²

șindilă² sf vz șindrilă

șindílă (est) și șindrílă (vest) f., pl. e (germ. schindel, d. lat. scindula și scándula, șindilă; ceh. šindel, sîrb. šindala, šindra, ung. zsindel, zsindelĭ, V. scîndură). Draniță, șiță, scîndurică despicată de acoperit casele țărăneștĭ: casă acoperită cu șindilă (col). Bețișor lat (în Munt. spetează) care se lipește pe hîrtie ca să formeze zmeu. – În Ban. și Serbia șindilă, șindră, șîndră. V. prăștilă.

SEDILĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădilă, sidilă s. f.] – Din bg., sb. sedilo.

osedilă sf vz sădilă^2[1]

sadilă sf vz sedilă²

sădilă² sf vz sedilă²

sedilă² sf [At: POLIZU / V: săd~, (îrg) sid~, (reg) sad~, o~, șind~, țid~ / Pl: ~le / E: bg цедило] 1 Săculeț conic confecționat dintr-o țesătură de pânză rară prin care se scurge zerul la prepararea brânzei, a cașului, a urdei etc. și în care se lasă brânza proaspătă până se scurge tot zerul și se întărește Si: (reg) sac, săcui², săculete, săculeț, scurgător, zăgârnă. 2 (Reg; pex) Bucată de brânză, de caș, de urdă etc. strecurată prin sedilă² (1). 3 (Reg; îf sidilă) Brânză preparată din urdă. corectat(ă)

sidilă² sf vz sedilă²

sindilă sf vz șindrilă

sindrilă sf vz șindrilă

șandilă sf vz șindrilă

șindil sn vz șindrilă

șindrilă sf [At: (cca 1496-1507) D. BOGDAN, GL. 227 / V: (reg) hindi~, jin~, sindi~, sin~, șandi-, ~di~ sf, ~dil (Pl: ~e) sn / Pl: ~le, (reg) ~li / E: ger Schindel, mg zsindely] 1 (Adesea csc) Scândură (de brad, de fag etc.) îngustă și subțire, întrebuințată mai ales la acoperișul caselor Si: (reg) chiorpeacă (1), draniță (1), prăștilă, șindră (1), șiță¹ (1), ștablon (5). 2 (Ban; Trs; pan; îf șindilă) Loc de arătură lung și îngust.

țidilă sf vz sedilă²

SEDILĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădilă, sidilă s. f.] – Din bg., scr. sedilo.

SĂDILĂ, sădile, s. f. Sac mic cu țesătura rară, de obicei îngustat la fund, în care se pune brînza la scurs. Acum nu era acasă decît un cioban bătrîn și șchiop, care dregea sădilele. GALACTION, O. I 155. Brînză dulce din sădilă. MAT. FOLK. 116. – Variante: sedilă, sidilă (TEODORESCU, P. P. 513) s. f.

SEDILĂ¹ s. f. v. sădilă.

SIDILĂ s. f. v. sădilă.

ȘINDRILĂ, șindrile și șindrili, s. f. (Adesea cu sens colectiv) Scîndurică de brad îngustă și subțire, care servește ca material de acoperit casele; șiță. V. draniță. Repede-o ploaie căzu, cu picuri ca boaba de strugur, Vuiet de mii de ciocane-aducînd pe șindrilele casei. COȘBUC, P. II 61. Lat acoperiș de șindrilă se-ntîndea jur împrejur cu streșine largi. ODOBESCU, S. I 107. Și ei își făcea Aripi zburătoare De șindrili ușoare. ALECSANDRI, P. P. 191. – Variantă: (regional) șindilă (CREANGĂ, A. 2, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 139) s. f.

SĂDILĂ ~e f. Traistă din pânză foarte rară pentru scurs brânza. /<bulg., sb. sadilo

ȘINDRILĂ ~e f. 1) Material de construcție format din scândurele de brad, subțiri și înguste, folosit la acoperitul caselor. 2) Fiecare dintre aceste scândurele. [G.-D. șindrilei] /<ung. zsindely, germ. Schindel

sădilă (sedilă) f. sac de ață de cânepă țesut rar, mai lat la gură și mai ascuțit la fund, în care ciobanii pun cașul: în sădilă se trece brânza, ca să-i se scurgă zerul. [Serb. SIDLO, sădilă].

sedilă f. V. sădilă.

șindrilă f. scândură de lemn ce servă la învelit case. [Nemț. SCHINDEL].

sădilă (săculeț) (pop.) s. f., g.-d. art. sădilei; pl. sădile

șindrilă s. f., g.-d. art. șindrilei; pl. șindrile

sădilă (săculeț) (pop.) s. f., g.-d. art. sădilei; pl. sădile

șindrilă s. f., g.-d. art. șindrilei; pl. șindrile

sădilă (săculeț) s. f., g.-d. art. sădilei; pl. sădile

șindrilă s. f., g.-d. art. șindrilei; pl. șindrile

șindrilă

șindrilă, -le.

sidilă (-le), s. f. – Tipar de brînză din țesătură inferioară, în formă de sac. – Var. sădilă, sedilă. Sb., slov. cedilo (Tiktin; Candrea), bg. cĕdilo (Conev 65), cf. ngr. τσανδίλα (Danguitsis 163). Fonetismul nu este normal.

șindrilă (-le), s. f. – Șiță, șindră, scîndurică. – Var. Mold., Trans. șindilă, Banat șindră și var. Germ. Schindel, prin intermediul mag. zsindely (Cihac, II, 388; Borcea 208; cf. Miklosich, Fremdw., 125), ceh. šindel, sb. šindra (› Banat). Der. din sl. scindĭlla (Cipariu, Elem., 60) nu este probabilă. – Der. șindrili, vb. (a acoperi cu șindrilă); șindrilar, s. m. (cel care bate șindrilă pe acoperiș).

Șind/il, -ilă v. Avxentie III 4.

SĂDILĂ s. v. sădelcă.

ȘINDRILĂ s. (pop.) prăștilă, (reg.) scândură, ștablon, (Ban.) șindră. (Casă acoperită cu ~.)

sădilă s. v. SĂDELCĂ.

SEDILĂ s. săculeț, (reg.) sac, săcui, săculeț, săculete, scurgătoare, zăgîrnă. (~ pentru scurs brînza.)

ȘINDRILĂ s. (pop.) prăștilă, (reg.) scîndură, ștablon, (Ban.) șindră. (Casă acoperită cu ~.)

șindrílă, șindrile, (șindilă), s.f. Scândură de brad, îngustă și subțire, prevăzută cu un șanț pentru îmbinări, cu care se acoperă casele și acareturile. ■ (top.) Șindila, n. top. în Odești; „stă mărturie unui meșteșug practicat cu decenii în urmă, azi dispărut” (Odobescu, 1973). (Sec. XV). – Din magh. zsindely, germ. Schindel (Scriban, DEX, MDA).

șindrilă, șindrile, (șindilă), s.f. – Scândură de fag, îngustă și subțire, prevăzută cu un șanț pentru îmbinări, cu care se acoperă casele și acareturile; șiță. Se utiliza preponderent în Maramureșul istoric și Lăpuș. ♦ (top.) Șindila, nume topic în Odești (Codru): „Stă mărturie unui meșteșug practicat cu decenii în urmă, azi dispărut” (Odobescu, 1973). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din magh. zsindely, germ. Schindel (Șăineanu, Scriban; Cihac, Miklosich, cf. DER; DEX, MDA) < lat. scindula (Scriban).

șindrilă, -e, (șindilă), s.f. – Scândură de fag, îngustă și subțire, prevăzută cu un șanț pentru îmbinări, cu care se acoperă casele și acareturile; șiță. Se utiliza preponderent în Maramureșul istoric și Lăpuș. Șindila, nume topic în Odești (Codru): „Stă mărturie unui meșteșug practicat cu decenii în urmă, azi dispărut” (Odobescu 1973). – Din germ. Schindel, prin intermediul magh. sindely (Cihac cf. DER).