șeuaș, ~ă [At: GHICA, S. 244 / Pl: ~i, ~oase / E: șa³ + -aș] 1-2 sm, a (Pop) (Cal) care poartă șa³ (1). 3 a (Reg; d. cai) Cu spinarea curbată în jos. 4 sn (Mol) Partea dinapoi a șelei³ (1). 5 sn (Reg) Spinare (la cal).

ȘEUAȘ ~i m. Cal înșeuat dintr-un atelaj. /sa + suf. ~uaș

șeŭáș, -ă adj. (d. șea, șa). Care poartă șeaŭa, de călărie: cal șeŭaș (ca calu din stînga la tun). S. n., pl. e. Mold. (Pop. șăŭaș). Coada șeleĭ (oblînc).

șeuaș adj. m., pl. șeuași

șeuaș, șeuași, s.m. (reg.) 1. cal de șa. 2. partea dinapoi a șelei. 3. spinare (la cal).