șaștác m. (din *sestac, *șăstac [ca sertar, săltar, saltur], d. sîrb. bg. šesták, rus. šesták, d. šestĭ, șase; ung. susták. V. pitac 1). Vechĭ. Mold. Pĭesă de șase banĭ la început. – În Munt. șuștac (ung.), o monetă care valora doĭ groșĭ (Iorga, Negoț. 222): pagubă de un șuștac (P. P.).

șaștac (-ci), s. m. – Monedă care valora la început șase groși. – Var. șuștac. Mr. șiștac. Sl., cf. bg., sb., slov. šestak (Tiktin); var., din mag. susták (Gáldi, Dict., 159).