șanchir¹ sm [At: BIBICESCU, P. P. 239 / A: nct / Pl: ~i / E: ns cf ger Schenker] (Trs; csnp) Cel care dăruiește.

șanchir² sn vz șancru

șancăr sn vz șancru

șancr sn vz șancru

șancru sn [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 356/18 / V: (înv) can~, (reg) ~nchir (Pl: ~uri), ~cr, ~ngăr, șenchir, șomcar, (pop) ~căr / Pl: ~re / E: fr chancre, ger Schanker] 1 Ulcerație a mucoasei sau a pielii, apărută la locul de pătrundere a unui agent patogen în organism. 2 Boală venerică infecțioasă, care se manifestă prin șancru (1).

șangăr sn vz șancru

șenchir sn vz șancru

șomcar sn vz șancru

ȘANCRU, șancre, s. n. Ulcerație a mucoasei sau a pielii, apărută la locul de pătrundere a unui agent patogen în organism. Șancrele pot fi chiar de la început mai multe sau se înmulțesc ulterior. NICOLAU-MAISLER, D. V. 659.

ȘANCRU s.n. (Med.) Ulcerație a mucoasei sau a pielii, apărută la locul de pătrundere a unui agent patogen în organism. [Pl. -re, -ruri. / < fr. chancre, cf. germ. Schanker].

ȘANCRU s. n. ulcerație a mucoasei sau a pielii, apărută la locul de pătrundere a unui agent patogen în organism. (< fr. chancre)

ȘANCRU ~e n. Ulcerație a mucoasei sau a pielii, formată în urma pătrunderii în organism a unei infecții. /<fr. chancre

șáncăr n., pl. e (germ. schanker, fr. chancre, d. lat. cancer. V. cancer). Med. Un fel de ulcer al organelor genitale.

șancru s. n., art. șancrul; pl. șancre

șancru s. n., art. șancrul; pl. șancre

șancru s. n., art. șancrul; pl. șancre

șancăr (-re), s. n. – Ulcerație a pielii. – Var. șancru. Germ. Schanker, var. din fr. chancre.

șanchir, șanchiri, s.m. (reg.) dăruitor.