ȘAIBĂ, șaibe, s. f. 1. Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurabarea. 2. Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax, peste care se petrece cureaua de transmisie. – Din germ. Scheibe.

șaibă² sf [At: GR. S. VI, 245 / Pl: ~be / E: ns cf ger Scheide] (Reg) Teacă a baionetei.

șaibă¹ sf [At: SĂGHINESCU, V. 69 / V: (rar) șaib sn / Pl: ~be / E: ger Scheibe] Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurubarea Si: rondelă, (reg) nucă. 2 (Reg) Piuliță fixată pe posadă, în care se învârtește capătul de jos al fusuli de la crângul morii de apă. 3 (Reg) Fiecare dintre cele două cercuri de la crângul morii de apă. 4 Roată de metal, de lemn etc., fixată pe un ax, peste care trece o curea de transmisie. 5 (Min; Trs; Mol) Placă turnantă. 6 (Trs; Buc) Țintă (în care se trage cu pușca). 7 (Reg) Pană a șurubelniței (1).

ȘAIBĂ, șaibe, s. f. 1. Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurubarea. 2. Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax, peste care se petrece cureaua de transmisie. – Din germ. Scheibe.

ȘAIBĂ, șaibe, s. f. 1. Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se pune între un șurub și obiectul respectiv, pentru a menține șurubul fix. V. rondelă. Un țăran căruia-i pierise porcul îi cerea sodă ca să facă săpun... altuia îi trebuia o șaibă. GALAN, B. I 50. 2. Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax și peste care se petrece cureaua de transmisie.

ȘAIBĂ s. f. 1. mică piesă metalică, plată și găurită la mijloc, care se montează între șurub și piuliță. 2. roată de transmisie fără spițe. (< germ. Scheibe)

ȘAIBĂ ~e f. 1) Piesă mică, subțire și rotundă, cu gaură la mijloc, care se introduce între șurub și piuliță, pentru a asigura o îmbinare mai bună; rondelă. ~ acționată. 2) Roată pe care se îmbracă cureaua de transmisie. ~ de siguranță. /<germ. Scheibe

șáĭbă f., pl. e (germ. scheibe). Disc, maĭ ales găurit la mijloc, întrebuințat la mașinăriĭ. V. străgălie.

șaib sn vz șaibă¹

șaibă s. f., g.-d. art. șaibei; pl. șaibe

șaibă s. f., g.-d. art. șaibei; pl. șaibe

șaibă s. f., g.-d. art. șaibei; pl. șaibe

ȘAIBĂ s. v. semn, țintă.

ȘAIBĂ s. v. rondelă.

ȘAIBĂ s. (TEHN.) placă turnantă.

șaibă s. v. SEMN. ȚINTĂ.

șaibă s.f. (reg.) teaca baionetei.

a trage la șaibă expr. 1. a se speti muncind, a trudi din greu. 2. a face o muncă brută.