ȚÂFNĂ, țâfne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ifos, aroganță; trufie ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna.

țâfnă¹ sf [At: VALIAN, V. / V: țif~, (rar) țiv~^[1], țignă, (reg) țâvnă, țâgnă, țâglă / Pl: ~ne / E: ngr τσίφνα] (Pop) 1 Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase în vârful limbii sau sub limbă Si: cobe (9). 2 Excrescență cartilaginoasă care apare în vârful limbii sau sub limbă la găinile bolnave de țâfnă (1). 3 (Reg; îe) Cu ~na pe limbă Gata de ceartă Si: arțăgos (2). 4 (Îe) A-i sări (cuiva) ~na, (reg) a i se pune (cuiva) ~na A se înfuria. 5 (Rar; îe) A scoate (cuiva) ~na A face (pe cineva) să renunțe la ceartă. 6 (Îe) A umbla (sau a fi) cu ~na în (sau la) nas A fi mereu pus pe ceartă. 7 (Îae) A se înfuria repede. 8 (Îae) A fi îngâmfat. 9 (Îe) A sta (sau a fi) cu ~na umflată (sau în sus) A fi pus pe ceartă. 10 Mică umflătură care apare deasupra cozii la găinile bolnave de țâfnă (1). 11 (Olt; Mun; îf țâvnă) Târtiță. 12 Ceartă (1). 13 Ciudă (5). 14 Mânie. 15 Ifos. 16 Aroganță. corectat(ă)

ȚÂFNĂ, țâfne, s. f. (Pop.) 1. Ifos, aroganță; trufie. ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna.

ȚÂFNĂ ~e f. 1) pop. Pornire spre ceartă; arțag. ◊ A umbla cu ~a în nas a) a fi întotdeauna gata de ceartă; b) a fi veșnic nemulțumit. A-i sări cuiva ~a a se înfuria. 2) Purtare sfidătoare, obraznică; aroganță. /<ngr. tsifna

țâfnă f. 1. cobe la găini; 2. fam. arțag, toană. [Gr. mod. TZIFNA].

țâglă sf vz țâfnă¹

țâgnă² sf vz țâfnă¹

țâvnă sf vz țâfnă¹

țifnă sf vz țâfnă¹

țignă² sf vz țâfnă¹

țivnă sf vz țâfnă¹

ȚIFNĂ... 👉 ȚÎFNĂ...

❍ȚIVNĂ... = ȚÎFNĂ...

ȚÎFNĂ, ȚIFNĂ (pl. -ne) sf. 1 🐦 Pieliță ce crește sub limba găinii, care face să i se usuce gîtul și limba, și să nu mai poată răsufla (Mold. „cobe”): protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă (D.-ZAMF.); Ⓕ: mi s’a părut un om morocănos, îngîmfat și cu țîfna pe limbă (LUNG.) ¶ 2 Ⓕ F Ifos, aroganță: provocați în adevăr, sau numai porniți de țîfnă, au început să înjure franțuzește (CAR.); nu umbla cu țîfna în nas (PANN); a-i sări țîfna, a-i sări țandăra, a se înfuria: (îi) sare omului țîfna din senin, din iarbă verde (DLVR.) [ngr. τσύφνα].

ȚÎFNĂ, țîfne, s. f. 1. Ifos, aroganță; semeție. Subprefectului i-a pierit totuși țîfna. STANCU, D. 359. Dragele mele, se așază și peste voi anii și o să vă scadă frumusețea și țîfna. SADOVEANU, P. M. 252. Armata cere supunere, cere răbdare. Nu se poate face cu țîfnă și cu toane. CAMIL PETRESCU, O. II 531. Poate să pară un individ cu țîfnă de senior feudal. C. PETRESCU, R. DR. 104. ♦ Arțag. Apoi gură mare ca a ta mai rar, măi Petrică... Și țîfnă, și semeție. Lasă că te-am păscut de cînd te-ai întors. REBREANU, R. II 40. ◊ (Expr. A-i sări (cuiva) țîfna = a se mînia, a se înfuria; a-i sări țandăra. I-a sărit țîfna, Ce-o fi vrînd cu cuțitul? STANCU, D. 251. Slabă nădejde dacă d-o vorbă le sare țîfna. DELAVRANCEA, H. T. 143. A umbla cu țîfna-n nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). Protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

țîfnă f., pl. e (ngr. tzifna, cobie). Cobie, o boală în care găinile tot țîfnesc ca cum ar vrea să-șĭ destupe nasu (Munt.). Fig. Defectu de a se supăra (de a se formaliza) ușor: om plin de țîfnă. – Și țîvnă (sud).

țâfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne

țâfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne

țâfnă s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne

țâfnă, -nei gen. a.

țîfnă (-ne), s. f. – 1. Cobe. – 2. Ifos, aroganță. – Var. țifnă și der. Mr. țifnă. Ngr. τσίφνα (Cihac, II, 709; Gáldi 261). – Der. țifni, vb. (a gîfîi, a sforăi, despre cai); țifnos, adj. (cu țîfnă; suspicios, irascibil, susceptibil).

ȚÂFNĂ s. v. cobe.

ȚÂFNĂ s. v. aroganță, arțag, bosumflare, fală, fudulie, impertinență, infatuare, insolență, îmbufnare, înfumurare, îngâmfare, măgărie, mândrie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, orgoliu, semeție, sfruntare, trufie, tupeu, vanitate.

țîfnă s. v. AROGANȚĂ. ARȚAG. BOSUMFLARE. FALĂ. FUDULIE. IMPERTINENȚĂ. INFATUARE. INSOLENȚĂ. ÎMBUFNARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MĂGĂRIE. MÎNDRIE. NECUVIINȚĂ. NEOBRĂZARE. NERUȘINARE. OBRĂZNICIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. SFRUNTARE. TRUFIE. TUPEU. VANITATE.

ȚÎFNĂ s. (MED. VET.) cobe, (pop.) moartea-găinilor. (Găină bolnavă de ~.)