înținat, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 17 / V: ~țân~ / Pl: ~ați, ~e / E: înțina] (Reg) 1 (D. obiecte) Care se susține cu greutate, fiind gata să se prăbușească. 2 Care este rezemat ușor. 3 (Înv; d. copaci) Tăiat astfel încât să atârne de trunchi. 4 (D. ușă) Întredeschisă. 5 (D. persoane) Care se ține drept cu mare greutate. 6-7 (Reparat sau) construit nu prea solid. 8 (D. ființe) Gata să se năpustească asupra cuiva. 9 (Pex) Pregătit să... 10 Aspru. 11 Care se supără repede. 12 (Buc) Agresiv. 13 Care este pus pe ceartă. 14 Cu toane. 15 (Reg) Încăpățânat. 16 (Reg) Mândru. 17 (Reg) Alintat.

ÎNȚINAT, -Ă, înținați, -te, adj. (Regional, despre obiecte) Care abia se susține, slab sprijinit, gata să cadă. Pornește ușor prin săliță și împinge o ușă de-abia înținată. SADOVEANU, O. III 558. Valul năprasnic dărimă un părete abia înținat. id. V. F. 110. Umple groapa cu jaratec și cu lemne putregăioase, ca să ardă focul mocnit. După asta așază o leasă de nuiele numai înținată. CREANGĂ, P. 29.

înținat a. Mold. puțin sprijinit, gata să cază: o leasă de nuiele numai înținată CR. [Origină necunoscută].

înținát, -ă adj. (d. înținez). Est. Prins (legat, fixat) puțin și gata să cadă: un copac numaĭ înținat. Fig. Pornit, gata de atac orĭ de a te lăsa în prada pasiuniĭ: mă uĭtam înținat (VR. 1923, 4, 22).

înțânat, ~ă a vz înținat

înțina [At: URECHE, ap. LET. I, 138/25 / Pzi: ~nez, (reg) înțin / E: ml *(in)-tenuare] (Reg) 1 vt A așeza un lucru încât abia să se țină drept. 2 vt A sprijini slab ca să poată cădea ușor. 3 vt (Spc) A tăia un copac, dar nu de tot, astfel încât acesta să mai atârne ușor de trunchi. 4 vt A lăsa ușa întredeschisă. 5 vr A sta drept cu mare greutate. 6-7 vt (A repara sau) a construi ceva nu prea solid. 8 vr A se făli. 9 vr A se încăpățâna.

țina^[1] v vz înțina

ținat, ~ă^[1] a vz înținat

ÎNȚINA, înținez, vb. I. Tranz. (Regional) A întări foarte puțin, a rezema ușor, a sprijini slab. (Refl. pas.) Gardurile prindeau a se înțina, cîrpite cu nuiele. CAMILAR, N. II 400.

A ÎNȚINA ~ez tranz. rar A sprijini atât cât să nu se prăvălească. /<lat. intinuare

înținéz v. tr. (lat. tĕnuare, a supția, d. tĕnuis, supțire. V. atenuĭez). Est. Fixez puțin așa în cît să cadă cînd va fi atins: a înțina un pod ca să se prăbușească la trecerea dușmanilor. – Și aținez în Trans.

înțina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. înținez, 3 înținează; conj. prez. 1 sg. să înținez, 3 să înțineze

înțina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înținează

înțina vb., ind. prez. 1 sg. înținez, 3 sg. și pl. înținează

înțina (înținez, at), vb. – 1. A tăia incomplet trunchiul unui copac, pentru a-l putea doborî apoi cu ușurință. – 2. A lăsa un obiect în echilibru instabil, micșorîndu-i baza sau punctul de sprijin. Lat. tenŭāre (Tiktin; Candrea-Dens., 876; REW 8654; DAR; Rosetti, I, 168). Conjugarea este înv., actualmente se folosește mai ales part. cu funcție adj.

înțina, înținez, vb. I (pop.) 1. (înv.) a tăia un copac de la rădăcină în așa fel, încât să se țină doar într-o așchie, pentru a fi prăvălit peste cotropitori. 2. a face un lucru slab, prost, de la început. 3. a rezema ușor o ușă. 4. (refl.) a se fuduli. 5. (refl.) a se încăpățâna.