înșfăcat², ~ă a [At: JAR, E. 86 / V: (înv) ~foc~ / Pl: ~ați, ~e / E: înșfăca] 1 Apucat brusc. 2 Prins cu putere și violență Si: înhățat.

înșfăcat¹ sn [At: DA ms / V: (înv) ~foc~ / Pl: ~uri / E: înșfăca] 1-2 Înșfăcare (1-2).

înfășca v vz înșfăca

înșfăca vt [At: CREANGĂ, P. 24 / V: (înv) ~foca / Pzi: ~fac, (reg) înșfăc / E: bg хьащам] 1 A apuca brusc Si: a înhăța. 2 A prinde cu putere și cu violență.

înșfoca v vz înșfăca

înșfocat², ~ă a vz înșfăcat²

înșfocat¹ sn vz înșfăcat¹

ÎNFĂȘCA vb. I v. înșfăca.

ÎNȘFĂCA, înșfac, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a lua, a prinde cu putere (și cu violență). V. înhăța. Nici nu se odihniră, ci înșfăcară iar coasele. CAMILAR, N. II 387. Atunci încep taberele să furnice, vitejii încing paloșele, înșfacă sănețele și sulițile, strîng chingile. SADOVEANU, O. I 106. Cîrligele de oțel înșfacă blocul înroșit. SAHIA, N. 33. [Dănilă Prepeleac] înșfacă gînsacul și pleacă. CREANGĂ, P. 43. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Neamțul însă, nici una nici alta, înșfacă de urechi pe copil și trage și sucește, pînă i le sfîrtecă de-a binelea. REBREANU, R. II 42. S-a repezit la bătrîn, l-a înșfăcat de piept și l-a zguduit de două ori. POPA, V. 184. [Lupul] înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. ◊ Refl. reciproc. Bătrînii s-au înșfăcat de piept, gata să se înjunghie. CAMILAR, T. 161. – Variantă: înfășca vb. I.

A ÎNȘFĂCA înșfac tranz. A apuca brusc și cu putere; a înhăța. [Sil. în-șfă-] /în + bulg. hvatam

înșfăcà v. Mold. a înhăța: înșfăcăm noi ce mai avem și ne ducem CR. [V. șfac!].

înfáșc, V. înșfac.

înșfác, a -á v. tr. (vsl. hvatati, a înșfăca. V. șfac, posfat și înhaț). Fam. Înhaț, apuc: hoțu a înșfăcat punga și a fugit, dar și gardistu l-a înșfăcat de ceafă. – Și înfașc (Munt. Pt.).

înșfăca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfac, 2 sg. înșfaci, 3 înșfacă; conj. prez. 1 sg. să înșfac, 3 să înșface; imper. 2 sg. afirm. înșfacă

înșfăca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfac, 2 sg. înșfaci, 3 înșfacă, 1 pl. înșfăcăm; conj. prez. 3 să înșface

înșfăca vb., ind. prez. 1 sg. înșfac, 2 sg. înșfaci, 3 sg. înșfacă; conj. prez. 3 sg. și pl. înșface

înșfăca

înșfac, -șfaci 2, -șface 3 conj.

înșfăca (înșfac, înșfăcat), vb. – A apuca brusc, a înhăța. – Var. înfășca. Bg. hvaštam, faštam (Cihac, II, 148; DAR), cu pref. în-. După Giuglea, Dacor., III, 622, din gr. σφηϰόω „a strînge”, ceea ce pare mai puțin probabil.

ÎNȘFĂCA vb. v. înhăța.

ÎNȘFĂCA vb. a apuca, a înhăța, a lua, a prinde, (pop. și fam.) a căpui, (pop.) a încăibăra, (prin Transilv.) a agîmba, (Mold. și Transilv.) a găbji, a găbui, (grecism înv.) a proftaxi, (fam. fig.) a căptuși, a umfla. (~ în mînă o bîtă.)

înșfăca, înșfăc, vb. tranz. – A prinde, a înhăța. – Din sl. hvatati (Scriban); din bg. hvaštam (DER, DEX, MDA).