învălătucit², ~ă a [At: CANTEMIR, IST. 143 / Pl: ~iți, -e / E: învălătuci] 1 Înfășurat în jurul unui obiect. 2 (D. fire) Depănat. 3 (D. pânză, covoare) Făcut sul. 4 (Reg) Împiedicat în mers. 5 (Fig) Încurcat^{2}.

învălătucit¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: $~învălătucire] 1- învălătucire (1-4@).

ÎNVĂLĂTUCIT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) depănat, făcut ghem; (despre pînză, covoare etc.) făcut sul (sau val). Nu trecu mult și-n lumină răsări mușamaua învălătucită. DUNĂREANU, N. 14. ◊ Fig. Cînd și cînd, prin ruptura nourilor ce se rostogoleau ca ghemuri uriașe de păcură învălătucită, stelele își arătau strălucirea. ARDELEANU, D. 172.

învălătuci [At: N. COSTIN, ap. GCR. II, 9/33 / Pzi: ~cesc / E: în- + vălătuc] 1-4 vtr A (se) face (ghem sau) sul Si: a (se) înfășură, a (se ) încolăci. 5 vt A construi un perete din vălătuci. 6 vr (Reg) A se împiedica în mers.

ÎNVĂLĂTUCI, învălătucesc, vb. IV. Tranz. A înfășura, a încolăci; a face ghem, sul, vălătuc. Ce zici dumneata de asta? a urmat ea scuturîndu-și zulufii învălătuciți în hîrtie. SADOVEANU, N. F. 138. Apucă pe Păunaș adormit, îl învălătuci în scutece și în șorț. GALACTION, O. I 165. Învălătucește struna pe deget și o face ghemușor. SEVASTOS, N. 5. ◊ Refl. Fig. Acum norii de fum negru... se învălătuceau înălțîndu-se pînă se topeau iar în văzduhul gălbui și tulbure. CAMIL PETRESCU, O. II 228.

A SE ÎNVĂLĂTUCI mă ~esc intranz. 1) A se fixa prin mișcare de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se încolătăci. 2) A se face vălătuc. /în + vălătuc

A ÎNVĂLĂTUCI ~esc tranz. 1) A face să se învălătucească; a înfășura; a încolăci. 2) A înveli de jur împrejur; a înfășura. /în + vălătuc

învălătucì v. a rostogoli cu vălătucul, a face val, a înfășură.

învălătucésc v. tr. (d. vălătuc). Fac vălătuc, răsucesc, învîrtesc: a învălătuci un covor, o foaĭe de hîrtie, o frunză. Înfășor: a învălătuci o curea pe un băț. Înfășor, învelesc, acoper într’un vălătuc: a învălătuci o stofă într’o hîrtie. V. vălătucesc.

învălătucit adj. m., pl. învălătuciți; f. sg. învălătucită; pl. învălătucite

învălătuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucesc, 3 sg. învălătucește, imperf. 1 învălătuceam; conj. prez. 1 sg. să învălătucesc, 3 să învălătucească

învălătuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucesc, imperf. 3 sg. învălătucea; conj. prez. 3 să învălătucească

învălătuci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucesc, imperf. 3 sg. învălătucea; conj. prez. 3 sg. și pl. învălătucească

ÎNVĂLĂTUCIT adj. v. încolăcit.

ÎNVĂLĂTUCIT adj. încolăcit, înfășurat. (Văl de pînză ~.)

ÎNVĂLĂTUCI vb. v. încolăci.

ÎNVĂLĂTUCI vb. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (S-a ~ în jurul...)

A se învălătuci ≠ a se dezvălătuci

A învălătuci ≠ a dezvălătuci

ÎNVĂLĂTUCIT adj. (Mold.) Încurcat, obscur. Învălătucite cuvintele hrizmosului tău ce vor să însemneze aievea să-mi spui te poftesc. CANTEMIR, IST. Etimologie: învălătuci. Vezi și învălătuci, învălătucitură. Cf. îngăimat.

ÎNVĂLĂTUCI vb. (Mold.) A înfășura. Trii peri din cosița-i zmulgîndu-i, unul la grumazi, altul la brațe, iar al triilea la mijloc îm[i] învălătuci. CANTEMIR, IST. ◊ Fig. Săracul, învălătucit de grijă și de primejdii. NCCD, 30S; cf. N. COSTIN; NCCD, 355. ♦ A încurca, a împiedica. Picioarele a fugi se împiadecă și în toate ierbșoarele se învălătucesc. CANTEMIR, IST. ◊ Fig. Istoria din sine chiară și curată iaste, însă cu tîlcurile ... mai mult înnecîndu-să si invălătucindu-să ... slobod să umble... nu va putea. CANTEMIR, HR. Etimologie: pref. în- + vălătuc + suf. -i. Vezi și învălătucit, învălătucitură.