învârticuș sn vz învârtecuș

ÎNVÂRTECUȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticuș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș.

învârtecuș sn [At: I. CR. II, 200 / V: (reg) ~tic~, ~eguș / Pl: ~uri / E: învârteci + -uș] 1 Obiect învârtit Si: întorsătură, întortochetură, sucitură. 2 (Îcs) Ineluș~ Joc de copii în care cineva trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 3 (Reg; îf învârticuș) Adâncime cu vârtej dintr-o apă curgătoare.

învârteguș sn vz învârtecuș

ÎNVÂRTECUȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticuș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti” < învârti) + suf. -uș.

ÎNVÎRTECUȘ, învîrtecușuri, s. n. 1. (Mai ales în expr.) Ineluș-învîrtecuș = numele unui joc de copii, în care un inel trece din deget în deget, unul dintre copii trebuind să ghicească la cine se află inelul. După clacă se puneau cu toții la jocuri: de-a ineluș-învîrtecuș, de-a baba mija, de-a gaia, de-a cîrpa, și acestea se-ncheiau printr-o horă mare. GHICA, S. A. 59. 2. Întortochetură. Învîrtecușurile plasei. – Variantă: (regional) învîrticuș (ȘEZ. IV 117) s. n.

ÎNVÎRTICUȘ s. n. v. învîrtecuș.

ÎNVÂRTECUȘ ~uri n. 1): Ineluș-~ joc de copii, în care unul dintre participanți trebuie să ghicească la cine este inelul transmis pe neobservate de la un jucător la altul. 2) rar Loc unde ceva (mai ales un drum sau un râu) se întortochează; întortochetură. /a învârti + suf. ~uș

învârtecuș n. ceea ce se învârtește. V. ineluș.

învîrtecúș adj. n. fără pl. (un cuv. format de copiĭ d. învîrtesc ca să rimeze cu ineluș într’un joc al lor). V. ineluș.

învârtecuș (rar) s. n., pl. învârtecușuri

învârtecuș (rar) s. n., pl. învârtecușuri

învârtecuș s. n., pl. învârtecușuri

învârticúș, învârticușuri, s.n. Mic vârtej de vânt sau rotire a apei în cercuri datorită unui obstacol: „Audz' că vine vânt și umblă așe roată. Învârticuș. Și unde se leagă de om, acolo tăt îi bube și mâncărime, usturime” (Bilțiu, 2007: 288). – Var. a lui învârtecuș (DEX, MDA).

învârticuș, învârticușuri, s.n. – Mic vârtej de vânt sau rotire a apei în cercuri datorită unui obstacol. – Var. a lui învârtecuș (< învârteci „a învârti” + suf. -uș) (DEX, MDA).