2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVIORAT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ÎNVIORAT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

înviorat2, ~ă a [At: SLAVICI, N. II, 292 / P: ~vi-o~ / Pl: ~ați, ~e / E: înviora] 1 Căruia i s-a dat viață Si: (Mol) învioșat2 (1). 2 Care a prins viață Si: (Mol) învioșat2. 3 Care a devenit mai vioi Si: (Mol) învioșat2 (3). 4 Trezit din amorțeală Si: (Mol) învioșat2 (4). 5-6 Care (și-a revenit sau) a fost făcut să-și revină în simțiri. 7 (Fig) însuflețit. 8 Înveselit. 9 Îmbărbătat. 10 Întremat după o boală.

înviorat1 sn [At: DA ms / P: ~vi-o~ / Pl: ~uri / E: înviora] 1-7 Înviorare (1-7). 8 Înveselire. 9 Îmbărbătare. 10 Împrospătare. 11 (Ccr) Putere.

ÎNVIORAT, -Ă, înviorați, -te, adj. Devenit vioi, însuflețit, înveselit, îmbărbătat. Așa? făcu Iuga mai înviorat. REBREANU, R. I 19. Cînd i-am vorbit, privirea ei Zîmbea înviorată. COȘBUC, P. II 267. Bun lucru ar fi, întîmpină el, înviorat. SLAVICI, O. I 353. – Pronunțat: -vi-o-.

ÎNVIORA, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

ÎNVIORA, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

înviora [At: PISCUPESCU, O. 182/3 / V: (reg) înghi~, (nob; cscj) ~ri / Pzi: ~rez / E: nct] 1-2 vtr (A da sau) a prinde viață Si: (reg) a (se) învioșa (1-2). 3-6 vtr A (se) face (mai) vioi. 7-8 vta A (se) trezi din amorțeală Si: a (se) dezmorți. 9-10 vtr (A face pe cineva să-și revină sau) a-și reveni în simțiri. 11-12 vtr (Fig) A (se) însufleți. 13-14 vtr A (se) înveseli. 15-16 vtr A (se) îmbărbăta. 17 vr A se întrema după o boală.

ÎNVIORA, înviorez, vb. I. Tranz. A face să fie, să devină vioi; a trezi, a scoate din amorțeală, a da iarăși viață, a dezmorți; p. ext. a însufleți, a înveseli, a îmbărbăta. Suflu peste flori să mi le înviorez. SAHIA, N. 25. Un copil, doi, te mai înviorează, ai pentru ce trăi. DELAVRANCEA, la TDRG. Cum te-nviorează, cum te-nalță și te umple de încredere simpla atingere c-un suflet mare! VLAHUȚĂ, O. A. 488. ◊ Absol. Strașnică toamnă! Înviorează, călește puteri ostenite. TOMA, C. V. 396. ◊ Refl. După ce mîncară... se înviorară cu o cupă de vin. SADOVEANU, O. VII 77. ◊ Intranz. (Rar) Cînd văzu pe fiul său... i se păru a înviora olecuță. ISPIRESCU, L. 126. ♦ Refl. Fig. A se anima. Se înviorează curtea de oameni și de mișcare și de zgomot. REBREANU, R. II 49. – Pronunțat: -vi-o-.

A ÎNVIORA ~ez tranz. A face să se învioreze. /<lat. invivulare

A SE ÎNVIORA mă ~ez intranz. 1) (despre ființe) A deveni (mai) vioi. 2) fig. (despre natură) A se trezi din nou la viață; a renaște; a reînvia. /<lat. invivulare

înviorà v. a (se) însufleți, a căpăta vieață: obrajii i se înviorară. [Dela un primitiv viura = lat. *VIVULARE, tras din vivere (v. învia)].

învioréz v. tr. (d. vioarî 1). Redaŭ vigoare, întăresc: ceaĭu ĭ-a maĭ înviorat. Fig. Însuflețesc, bucur: vestea bună l-a înviorat. V. refl. Recapăt vigoare: spălîndu-se cu apă rece, s’a înviorat. Fig. Mă bucur: s’a înviorat auzind vestea asta.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înviorat adj. m., pl. înviorați; f. sg. înviorată, pl. înviorate

înviora (a ~) (desp. -vi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. înviorez, 3 înviorea; conj. prez. 1 sg. să înviorez, 3 să învioreze

înviora (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 înviorea

înviora vb. (sil. -vi-o-), ind. prez. 1 sg. înviorez, 3 sg. și pl. înviorează; conj. prez. 3 sg. și pl. învioreze

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVIORAT adj. 1. v. însuflețit. 2. împrospătat. (S-a sculat ~.)

ÎNVIORAT adj. 1. însuflețit, (reg.) învioșat. (Atmosferă ~.) 2. împrospătat. (S-a sculat ~.)

ÎNVIORA vb. 1. a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) revigora, (reg.) a (se) învioșa, (fig.) a (se) remonta. (S-a mai ~ după criză.) 2. v. însufleți. 3. a (se) împrospăta. (Florile din vază s-au ~.) 4. v. ațâța. 5. v. activa.

ÎNVIORA vb. 1. a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, (reg.) a (se) învioșa, (fig.) a (se) remonta. (S-a mai ~ după răul avut.) 2. a (se) anima, a (se) însufleți. (Atmosfera s-a mai ~.) 3. a (se) împrospăta. (Florile s-au ~.) 4. a ațîța, a înteți, (rar) a scotoci, (pop.) a zădărî. (A ~ focul.) 5. a activa, a dinamiza, a intensifica, a stimula. (A ~ o activitate, un proces.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

înviora (înviorez, înviorat), vb. – A face mai vioi, a dezmorți, a însufleți. De la viu, prin intermediul unui pl. ipotetic *viuri, ca în paralelismul fumuriînfumura, gînduriîngîndura. Pentru prezența acestui pl. ipotetic, cf. cărturar, înfășura, înhăinura. În general se admite ca etimon un lat. *invῑvŭlāre (Pușcariu, Conv., lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617; Pușcariu 903; DAR), ipoteză ce nu pare convingătoare. Pușcariu, Dacor., IV, 704 și DAR sugerează de asemenea un lat. *invibrāre, tot inacceptabil. – Der. înviorător, adj. (care înviorează, răcoritor). Cf. vioară, învioșa.

Intrare: înviorat
înviorat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înviorat
  • ‑nviorat
  • învioratul
  • învioratu‑
  • ‑nvioratul
  • ‑nvioratu‑
  • înviora
  • ‑nviora
  • înviorata
  • ‑nviorata
plural
  • înviorați
  • ‑nviorați
  • înviorații
  • ‑nviorații
  • înviorate
  • ‑nviorate
  • învioratele
  • ‑nvioratele
genitiv-dativ singular
  • înviorat
  • ‑nviorat
  • învioratului
  • ‑nvioratului
  • înviorate
  • ‑nviorate
  • învioratei
  • ‑nvioratei
plural
  • înviorați
  • ‑nviorați
  • învioraților
  • ‑nvioraților
  • înviorate
  • ‑nviorate
  • învioratelor
  • ‑nvioratelor
vocativ singular
plural
Intrare: înviora
  • silabație: în-vi-o-ra info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înviora
  • ‑nviora
  • înviorare
  • ‑nviorare
  • înviorat
  • ‑nviorat
  • învioratu‑
  • ‑nvioratu‑
  • înviorând
  • ‑nviorând
  • înviorându‑
  • ‑nviorându‑
singular plural
  • înviorea
  • ‑nviorea
  • înviorați
  • ‑nviorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înviorez
  • ‑nviorez
(să)
  • înviorez
  • ‑nviorez
  • învioram
  • ‑nvioram
  • înviorai
  • ‑nviorai
  • înviorasem
  • ‑nviorasem
a II-a (tu)
  • înviorezi
  • ‑nviorezi
(să)
  • înviorezi
  • ‑nviorezi
  • înviorai
  • ‑nviorai
  • înviorași
  • ‑nviorași
  • învioraseși
  • ‑nvioraseși
a III-a (el, ea)
  • înviorea
  • ‑nviorea
(să)
  • învioreze
  • ‑nvioreze
  • înviora
  • ‑nviora
  • învioră
  • ‑nvioră
  • înviorase
  • ‑nviorase
plural I (noi)
  • înviorăm
  • ‑nviorăm
(să)
  • înviorăm
  • ‑nviorăm
  • învioram
  • ‑nvioram
  • înviorarăm
  • ‑nviorarăm
  • învioraserăm
  • ‑nvioraserăm
  • înviorasem
  • ‑nviorasem
a II-a (voi)
  • înviorați
  • ‑nviorați
(să)
  • înviorați
  • ‑nviorați
  • înviorați
  • ‑nviorați
  • înviorarăți
  • ‑nviorarăți
  • învioraserăți
  • ‑nvioraserăți
  • învioraseți
  • ‑nvioraseți
a III-a (ei, ele)
  • înviorea
  • ‑nviorea
(să)
  • învioreze
  • ‑nvioreze
  • înviorau
  • ‑nviorau
  • înviora
  • ‑nviora
  • învioraseră
  • ‑nvioraseră
înviori
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înviorat, învioraadjectiv

  • 1. Care a devenit vioi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Așa? făcu Iuga mai înviorat. REBREANU, R. I 19. DLRLC
    • format_quote Cînd i-am vorbit, privirea ei Zîmbea înviorată. COȘBUC, P. II 267. DLRLC
    • format_quote Bun lucru ar fi, întîmpină el, înviorat. SLAVICI, O. I 353. DLRLC
etimologie:
  • vezi înviora DEX '09 DEX '98

înviora, înviorezverb

  • 1. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: dezmorți
    • format_quote Suflu peste flori să mi le înviorez. SAHIA, N. 25. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Strașnică toamnă! Înviorează, călește puteri ostenite. TOMA, C. V. 396. DLRLC
    • format_quote După ce mîncară... se înviorară cu o cupă de vin. SADOVEANU, O. VII 77. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Un copil, doi, te mai înviorează, ai pentru ce trăi. DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
      • format_quote Cum te-nviorează, cum te-nalță și te umple de încredere simpla atingere c-un suflet mare! VLAHUȚĂ, O. A. 488. DLRLC
      • format_quote intranzitiv rar Cînd văzu pe fiul său... i se păru a înviora olecuță. ISPIRESCU, L. 126. DLRLC
    • 1.2. reflexiv figurat A se anima. DLRLC
      sinonime: anima
      • format_quote Se înviorează curtea de oameni și de mișcare și de zgomot. REBREANU, R. II 49. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.