înverigat, ~ă a [At: C. PETRESCU, Î. II, 144 / V: ~reg~ / Pl: ~ați, ~e / E: înveriga] 1 (D. o ușă) închis cu lacătul. 2 (D. obiecte) Strâns într-o verigă. 3 (D. persoane) Pus în cătușe. 4 (Pex) Legat în lanțuri. 5 (D. o cetate) Asediat. 6 (D. fapte) Înlănțuit logic.

înveregat, ~ă a vz înverigat

înveriga [At: PANN, P. V. I, 141/28 / Pzi: înverig și ~ghez / E: în- + verigă] 1 vt A închide cu lacătul o ușă. 2 vt A strânge într-o verigă. 3 vt A pune pe cineva în cătușe. 4 vt (Pex) A lega pe cineva în lanțuri. 5 vt A asedia o cetate. 6 vr (Fig; rar; d. fapte, evenimente) A se înlănțui logic prin relații cauzale.

ÎNVERIGA, înverig, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ÎNVERIGA, înverig, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa, a lega în verigi, în lanțuri. – Din în- + verigă.

A ÎNVERIGA înverig tranz. rar A prinde cu verigi. /în + verigă

înverigà v. a lega în verige de fier: a înveriga o roată.

înveríg, a -á v. tr. (d. verigă). Rar. Zăvorăsc. V. refl. Mă zăvorăsc, mă încuĭ în casă.

înveriga vb., ind. prez. 1 sg. înverig, 3 sg. și pl. înverigă; conj. prez. 3 sg. și pl. înverige

înverig, -gat prt.

ÎNVERIGA vb. v. asedia, împresura, încercui, înconjura.

înveriga vb. v. ASEDIA. ÎMPRESURA. ÎNCERCUI. ÎNCONJURA.

înverigat, înverigată, adj. (înv.) 1. legat, strâns, pus în verigi. 2. înconjurat, împresurat, asediat.

înveriga, înverig, vb. I (înv.) 1. (despre obiecte) a pune veriga (la o ușă), a strânge într-o verigă (roata, fluierul). 2. (despre oameni) a pune, a lega în verigi (în lanțuri). 3. a înconjura, a asedia o cetate.