întretăiat, ~ă a [At: ARDELEANU, U. D. 139 / P: ~tă-iat / Pl: ~ați, ~e / E: întretăia] 1-2 Tăiat de-a curmezișul (la mijloc sau) în mai multe locuri. 3 (Fig) Brăzdat. 4 Întrerupt prin tăiere. 5 Cu întreruperi. 6 (D. drumuri, linii) Care se intersectează.

ÎNTRETĂIAT, -Ă, întretăiați, -te, adj. 1. Tăiat de-a curmezișul; încrucișat. Drumuri întretăiate. 2. (Despre vorbire, respirație, plîns etc.) întrerupt, cu întreruperi, cu intermitențe. Gemea de turbare neputincioasă bolborosind cuvinte întretăiate. DUMITRIU, P. F. 42. Frusinica înlemni cu răsuflarea întretăiată. MIHALE, O. 503. ◊ (Adverbial) Elvira zise întretăiat, printre lacrimi: – O să ne omoare. DUMITRIU, B. F. 46.

ÎNTRETĂIAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNTRETĂIA și A SE ÎNTRETĂIA. 2) Care are întreruperi; cu pauze. Respirație ~tă. Vorbire ~tă. [Sil. în-tre-tă-iat] /v. a întretăia

întretăia [At: KLOPȘTOCK, F. 309 / P: ~tă-ia / Pzi: ~tai / E: între + tăia] 1-2 vt A tăia ceva de-a curmezișul (la mijloc sau) în mai multe locuri. 3 vt (Fig) A întrerupe ceva prin tăiere. 4 vrr (Nob) A se tăia unul pe altul. 5 vrr (D. linii, drumuri etc.) A se intersecta.

ÎNTRETĂIA, întretai, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se încrucișa, a se intersecta. O, fără să presimți ce drumuri se-ntretaie, Un zîmbet vag ai ridicat spre astru. CAMIL PETRESCU, V. 26. ◊ Fig. Nechezuri sfîșietoare se-ntretăiau. CAMILAR, N. II 458. Îngîndurat, lăsă cugetul să prefire judecăți încă nelimpezite, fugind, întretăindu-se, amestecîndu-se, revenind, ca rotirea vertiginoasă a priveliștilor. C. PETRESCU, A. 395. Zboară vești contradictorii, Se-ntretaie știrile. TOPÎRCEANU, B. 51. 2. Tranz. A întrerupe. Glas întretăiat de niște grozave suspine. CAMILAR, N. I 185.

ÎNTRETĂIA vb. I. tr., refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a (se) încrucișa, a (se) intersecta. [< între + tăia, după fr. entrecouper].

ÎNTRETĂIA vb. tr., refl. a (se) încrucișa, a (se) intersecta. (după fr. /s’/entrecouper)

A SE ÎNTRETĂIA pers. 3 se întretaie intranz. (despre drumuri, linii) A veni din direcții diferite, întâlnindu-se într-un punct; a se încrucișa; a se intersecta. /între- + a tăia

A ÎNTRETĂIA întretai tranz. A tăia de-a curmezișul; a intersecta. [Sil. în-tre-tă-ia] /între- + a tăia

întretăià v. 1. a tăia în diferite locuri; 2. fig. a întrerupe adesea: vorbele-i pe baze mor ’ntretăiate BOL.

*întretáĭ, -tăĭát, a -tăĭá v. tr. (după fr. entrecouper). Taĭ în diferite locurĭ: podurile întretaĭe rîu. Întrerup: suspinele îĭ întretăĭaŭ vocea.

întretăia (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretai, 2 sg. te întretai, 3 se întretaie, 1 pl. ne întretăiem; conj. prez. 1 sg. să mă întretai, 3 să se întretaie; imper. 2 sg. afirm. întretaie-te; ger. întretăindu-mă

!întretăia (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretai, 2 sg. te întretai, 3 se întretaie, 1 pl. ne întretăiem, 2 pl. vă întretăiați; conj. prez. 3 să se întretaie; ger. întretăindu-se; part. întretăiat

întretăia vb. tăia

întretăia (ind. prez. 3 sg. și pl. întretaie)

întretaiu.

ÎNTRETĂIAT adj. 1. încrucișat, (înv.) împoncișat. (Linii, drumuri ~.) 2. v. intermitent.

ÎNTRETĂIAT adj. 1. încrucișat, (înv.) împoncișat. (Linii, drumuri ~.) 2. intermitent, întrerupt, (fig.) rupt. (Plîns ~; respirație ~.)

ÎNTRETĂIA vb. a se interfera, a se intersecta, a se încrucișa, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Linii care se ~.)

ÎNTRETĂIA vb. a se interfera, a se intersecta, a se încrucișa, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Linii care se ~.)