întipărire sf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 333/13 / Pl: ~ri / E: întipări] 1 (Înv) Tipărire. 2 Urmă lăsată pe un material prin apăsare. 3 Fixare în mintea cuiva, lăsând o impresie puternică. 4 (Înv) Impresie. 5 (Înv) Reflectare.

ÎNTIPĂRIRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei; urmă (lăsată pe un obiect prin apăsare); imprimare. Ciorba de lut cu apă, care fleșcăia lipită de gleznă, se ridica o dată cu talpa, apoi se descleia și recădea, păstrînd adîncă întipărirea pasului. DUMITRIU, B. F. 63. ◊ Fig. Fața Anei... cu o întipărire de suferințe, se posomorî. REBREANU, I. 20. ♦ Fig. (Astăzi rar) Urmă lăsată în mintea, în memoria, în conștiința cuiva de ceva trăit sau perceput; impresie. Mirarea și întipărirea printre bejenari fură puternice. GALACTION, O. I 283. Acea epocă de urgie a lăsat în țeară... triste întipăriri. ODOBESCU, S. II 309. Două persoane... îmi făcură o întipărire neștearsă. NEGRUZZI, S. I 218.

ÎNTIPĂRIRE ~i f. 1) v. A ÎNTIPĂRI și A SE ÎNTIPĂRI. 2) Urmă lăsată pe un obiect prin apăsare. 3) fig. Imagine rămasă în amintire; impresie. /v. a (se) întipări

întipărire f. impresiune.

întipări [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 505/3 / Pzi: ~resc / E: în- + tipări] 1 vt (Înv) A tipări. 2 vta (Înv) A reflecta. 3-4 vtr A lăsa urmă într-un material prin apăsare. 5-6 vtr (Fig) A se fixa în mintea cuiva, lăsând o impresie puternică Si: a (se) imprima.

ÎNTIPĂRI, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima pe o suprafață (în urma unei apăsări); fig. a se fixa în minte (în conștiință, în inimă etc.). Îi rămase întipărită în inimă spaima primei întîlniri cu el și-l privea mereu ca pe un străin. REBREANU, P. S. 33. Pe vecinicie... va sta întipărită în sufletele noastre icoana mult slăvită A celei ce în lume au fost îngerul meu. ALECSANDRI, P. A. 80. Pe fața tuturor... se vedea întipărită o întristare mută. NEGRUZZI, S. I 254.

A ÎNTIPĂRI ~esc tranz. A face să se întipărească; a imprima. /în + a tipări

A SE ÎNTIPĂRI pers. 3 se ~ește intranz. 1) (despre urme, desene) A se reproduce prin apăsare; a se imprima. 2) fig. (despre amintiri, întâmplări) A se fixa rămânând pentru mai mult timp; a se încrusta. ~ în minte. ~ în inimă. /în + a tipări

întipărì v. 1. a face cu tiparul o urmă pe ceva; 2. fig. a grava.

întipărésc v. tr. (d. tipar, ca și tipăresc). Las urmă apesînd: Îmĭ întipăresc talpa pe saŭ în nisip. Fig. Îmĭ întipăresc ceva în minte, îmĭ fixez bine în minte. V. refl. Las urme apesîndu-mă: talpa s’a’ntipărit pe nisip. Fig. Figura luĭ mi s’a întipărit în minte.

întipărire s. f., g.-d. art. întipăririi; pl. întipăriri

întipărire s. f., g.-d. art. întipăririi; pl. întipăriri

întipărire s. f., g.-d. art. întipăririi; pl. întipăriri

întipări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întipăresc, 3 sg. întipărește, imperf. 1 întipăream; conj. prez. 1 sg. să întipăresc, 3 să întipărească

întipări (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipărește, imperf. 3 sg. întipărea; conj. prez. 3 să întipărească

întipări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întipăresc, imperf. 3 sg. întipărea; conj. prez. 3 sg. și pl. întipărească

ÎNTIPĂRIRE s. v. fixare.

ÎNTIPĂRIRE s. 1. v. imprimare. 2. v. urmă.

ÎNTIPĂRIRE s. 1. imprimare. (~ a ceva pe suprafața unui obiect.) 2. tipar, urmă, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~i adînci în noroi.)

întipărire s. v. FIXARE.

ÎNTIPĂRI vb. v. fixa, rămâne.

ÎNTIPĂRI vb. 1. v. imprima. 2. (înv.) a-și tipări. (Își ~ urmele în zăpadă.) 3. a imprima, a săpa. (Vremea a ~ brazde adânci pe fruntea lui.)

întipări vb. v. FIXA. RĂMÎNE.

ÎNTIPĂRI vb. 1. a (se) imprima. (A ~ ceva pe suprafața unui obiect.) 2. (înv.) a-și tipări. (Își ~ urmele în zăpadă.) 3. a imprima, a săpa. (Vremea a ~ brazde adînci pe fruntea lui.)