înspicat¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înspica] 1-2 Înspicare (1-2). 3 Încărunțire.

înspicat², ~ă a [At: COȘBUC, AE. 91/22 / Pl: ~ați, ~e / E: înspica] 1 (D. cereale) Care a dat în spic. 2 Care are spice. 3 (D. părul sau blana animalelor) Cu vârful de culoare mai deschisă. 4 (D. părul sau blana animalelor) Cu vârful în formă de spic. 5 (D. păr) Cu fire albe Si: cărunt. 6 (Nob; îs) Cal ~ Cal cu păr roșu și sur. 7 (D. țesături) Cu fire sau pete de altă culoare Si: împestrițat. 8 Ciupit.

ÎNSPICAT, -Ă, înspicați, -te, adj. 1. (Despre plante, p. ext. despre cîmp) Care a dat în spic; care are spice. Începeau să se arăte poienile înspicate ale Arșiței. GALACTION, O. I 208. Pașii lor... culcau iarba înspicată. C. PETRESCU, S. 132. Prin iarba-nspicată el vine Ieșit de sub mucede stînci; Tiptil se strecoară spre mine. COȘBUC, P. II 22. 2. (Despre părul oamenilor) Presărat cu fire albe; încărunțit. Deși avea părul înspicat, se purta încă fudul și numai cu mustață. SADOVEANU, O. L. 15. Un om nalt, slab, cu barba rară și înspicată. DELAVRANCEA, H. T. 93. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate) Cu fibre de altă culoare care apar pe suprafața țesăturii. O cravată neagră, înspicată cu bobițe galbene. La TDRG. ◊ Fig. De trei zile dura o ploaie măruntă, înspicată de fulgi. C. PETRESCU, A. 438. ♦ (Rar, despre oameni) Cu fața pătată de semne, de cicatrice. Voinicel... Înspicat de vărsat. PĂSCULESCU, L. P. 61.

ÎNSPICAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNSPICA. 2) (despre păr) Care are fire cărunte; cu fire albe. 3) (despre părul sau despre blana unor animale) Care are vârful în formă de spic. 4) (despre țesături și despre obiecte confecționate din ele) Care conține fire de altă culoare; împestrițat. [Sil. în-spi-] /v. a înspica

înspicat a. se zice de vitele al căror păr negru, murg sau porumb, e amestecat cu peri albi.

înspicát, -ă adj. Cu fire de coloare maĭ deschisă la vîrf (care apar ca niște spice pe un fond maĭ închis): un boŭ cu păr negru înspicat cu roș.

înspica [At: PAMFILE, A. R. 85 / V: (reg) ~schica / Pzi: înspic / E: în- + spic] 1 vi (Pop; d. cereale, iarbă) A da în spic. 2 vr (D. părul capului) A se ridica și a sta țeapăn Si: a se arici. 3 vi A încărunți.

ÎNSPICA, pers. 3 înspică, vb. I. Intranz. (Popular, despre graminee) A face spic, a da spic, a da în spic. Cînd popușoii fac spice se zice că dau spic, dau în spic sau înspică. PAMFILE, A. R. 85. Bate vîntul, iarba-nspică, Jalea mîndrei rău mă strică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137.

A ÎNSPICA pers. 3 înspică intranz. (despre plante) A da în spic; a face spic. /<lat. inspicare

înspicà v. a căpăta spice. [Lat. SPICARE].

înspic, a -á v. intr. Daŭ spic: ĭarba înspică.

înspica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspică, imperf. 3 pl. înspicau; conj. prez. 3 să înspice

înspica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspică

înspica vb., ind. prez. 3 sg. înspică, 3 sg. și pl. înspică

ÎNSPICAT adj. (BOT.) (înv.) spicat. (Grâu ~.)

ÎNSPICAT adj. v. cărunt, sur.

înspicat adj. v. CĂRUNT. SUR.

ÎNSPICAT adj. (înv.) spicat. (Grîu ~.)

ÎNSPICA vb. (BOT.) (înv.) a spicui. (Grâul a ~.)

ÎNSPICA vb. (înv.) a spicui. (Grîul a ~.)

înspicát, -ă, înspicați, -te, adj. (despre cereale) Care au dat în spic. – Din înspica.

înspicá, v.t. A da în spic: „C-a-nspica un spic de grâu, / Ș-a zâni, ș-a si târziu” (Ștețco, 1990: 184). – Din lat. (in)spicare (Șăineanu, DEX) sau în- + spic (DEX, MDA).

înspica, vb. tranz. – A da în spic: „C-a-nspica un spic de grâu, / Ș-a zâni, ș-a si târziu” (Ștețco, 1990: 184). – Din lat. (in)spicare (Șăineanu, DEX) sau în- + spic (< lat. spicum) (DEX, MDA).

înspica, vb. tranz. – A da în spic: „C-a-nspica un spic de grâu, / Ș-a zâni, ș-a si târziu” (Ștețco 1990: 184). – În- + spic (< lat. spicum) + -a.