înlemnit², ~ă a [At: ȚICHINDEAL, F. 375/25 / Pl: ~iți, ~e / E: înlemni] 1 (Îvr) Prefăcut în lemn. 2 (Fig) Care a rămas nemișcat de frică, de uimire etc. 3 (Fig; rar) Care a devenit insensibil.

înlemnit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: înlemni] 1-3 Înlemnire (1-3).

ÎNLEMNIT, -Ă, înlemniți, -te, adj. (Mai ales în construcție cu verbele «a fi», «a sta», «a rămîne») Încremenit, înmărmurit, țintuit locului. Stătea înlemnit, neștiind ce să facă. DUMITRIU, N. 124. Noi, cînd am văzut asta, am rămas înlemniți. CREANGĂ, A. 4. Eu rămăsesem înlemnit, căci niciodată nu mă găsisem așa de aproape de Cecilia. ALECSANDRI, O. P. 19.

înlemni [At: NEGRUZZI, S. II, 53 / Pzi: ~nesc / E: în- + lemn] 1-2 vti (A face să rămână sau) a rămâne nemișcat de frică, de uimire etc. Si: a încremeni (6-7), a înlemnoșa (1-2), a înmărmuri (3-4). 3-4 vtr (Fig; rar) (A face să devină sau) a deveni insensibil, neîndurător Si: a (se) împietri (8-9). 5 vz (Îvr)A se preface în lemn Si: a înlemnoșa (3).

ÎNLEMNI, înlemnesc, vb. IV. Intranz. A rămîne nemișcat sub influența unei impresii sau a unei senzații puternice; a încremeni, a înmărmuri, a îngheța. Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mînie. REBREANU, P. S. 69. Cînd auzi bărbatul una ca asta, mai înlemni. RETEGANUL, P. I 43. De mînie, o-nlemnit pe loc. ALECSANDRI, T. 518. ◊ Tranz. fact. El sta cufundat într-o mirare sau mai bine zicînd admirare adîncă ce îl înlemnise pe loc. ALECSANDRI, O. P. 76. ♦ Fig. (Rar) A deveni neîndurat; a se împietri. Cum sînteți voi toate... vorbi ea încetișor. Cum v-ați învîrtoșat, cum v-ați înlemnit. CONTEMPORANUL, IV 88.

A ÎNLEMNI ~esc intranz. 1) A pierde capacitatea de a se mișca (din cauza unor emoții puternice); a rămâne nemișcat; a împietri; a înmărmuri; a încremeni. ~ de mirare. 2) fig. rar A deveni insensibil (ca un lemn); a se închide în sine; a se împietri. /în + lemn

înlemnì v. a se face lemn, a înțepeni de frică.

înlemnésc v. intr. (d. lemn). Înțepenesc, înmărmuresc, împetresc: înlemnise de frică. V. tr. Groaza îĭ înlemnise.

înlemni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnesc, 3 sg. înlemnește, imperf. 1 înlemneam; conj. prez. 1 sg. să înlemnesc, 3 să înlemnească

înlemni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnesc, imperf. 3 sg. înlemnea; conj. prez. 3 să înlemnească

înlemni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnesc, imperf. 3 sg. înlemnea; conj. prez. 3 sg. și pl. înlemnească

ÎNLEMNIT adj. 1. v. înmărmurit. 2. v. încremenit.

ÎNLEMNIT adj. 1. împietrit, încremenit, înmărmurit, înțepenit, neclintit, nemișcat, țeapăn, țintuit, (înv. și pop.) mărmurit, (înv. și reg.) stîlpit, (fig.) înghețat, înțelenit. (A rămas ~ de uimire.) 2. fix, imobil, încremenit, neclintit, nemișcat, pironit. (Cu ochii ~.)

ÎNLEMNI vb. 1. v. înmărmuri. 2. a împietri, a încremeni, a înmărmuri, a înțepeni, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)

ÎNLEMNI vb. 1. a împietri, a încremeni, a înmărmuri, a înțepeni, a (se) petrifica, (înv. și pop.) a mărmuri, (Mold. și Bucov.) a (se) întrecleți, (prin Transilv. și Ban.) a merei, (fig.) a (se) înțeleni. (Un personaj de basm care a ~.) 2. a împietri, a încremeni, a înmărmuri, a înțepeni, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)