îngăduință sf [At: VARLAAM, C. 21/2 / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: îngădui + -ință] 1 Indulgență. 2 (Îlav) Cu ~ Îngăduitor. 3 Permisiune. 4 (Fam; rar) Păsuire. 5 Înțelegere, bunăvoință reciprocă. 6 Încuviințare.

ÎNGĂDUINȚĂ s. f. Faptul de a (se) îngădui. 1. Încuviințare, permisiune, voie. Solul de la Rim păru a-și scutura fruntea ca de o umbră și se întoarse iar cătră postelnic, cerîndu-i cu ochii îngăduință să-și urmeze amîndoi sfatul început. SADOVEANU, F. J. 724. Îi adusese [lui Bathori] făgăduieli mărețe de la împăratul și îngăduința căsătoriei lui atît de mult dorită. BĂLCESCU, O. II 54. 2. Indulgență, toleranță. Cei care au atitudine de îngăduință față de chiaburi lovesc în interesele clasei muncitoare și țărănimii muncitoare. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2396. ♦ Înțelegere, bunăvoință reciprocă. Trăiră cîte trei un trai plin de fericire și de îngăduință. ISPIRESCU, L. 132. 3. (Rar, familiar) Păsuire, amînare, răgaz. Îngăduință pentru plata datoriei.

ÎNGĂDUINȚĂ f. 1) v. A ÎNGĂDUI și A SE ÎNGĂDUI. 2) Caracter îngăduitor; indulgență; toleranță. 3) Atitudine binevoitoare; armonie. 4) Răgaz pentru îndeplinirea unei obligații; amânare. [G.-D. îngăduinței] /a îngădui + suf. ~ință

îngăduință f. 1. indulgență; 2. permisiune: cu îngăduința D-voastre.

îngăduĭálă f., pl. ĭelĭ, și îngăduínță f., pl. e. Indulgență. Permisiune, tolerare.

îngăduință s. f., g.-d. art. îngăduinței

îngăduință s. f., g.-d. art. îngăduinței

îngăduință s. f., g.-d. art. îngăduinței; pl. îngăduințe

ÎNGĂDUINȚĂ s. 1. v. încuviințare. 2. autorizație, permisiune, voie. (~ de a face ceva.) 3. bunăvoință, înțelegere, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 4. v. iertare. 5. indulgență, îngăduire, toleranță, (rar) tolerantism, (pop.) îngăduială, (înv.) răbdare. (Manifestă prea multă ~.)

ÎNGĂDUINȚĂ s. v. amânare, înțelegere, păsuială, păsuire, răgaz.

ÎNGĂDUINȚĂ s. 1. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ lui.) 2. autorizație, permisiune, voie. (~ de a face ceva.) 3. bunăvoință, înțelegere, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 4. iertare, indulgență, îndurare, milostivire, (livr.) clemență. (Cere cu umilință ~ lor.) 5. indulgență, îngăduire, toleranță, (rar) tolerantism, (pop.) îngăduială, (înv.) răbdare. (Manifestă prea multă ~.)

îngăduință s. v. AMÎNARE. ÎNȚELEGERE. PĂSUIALĂ. PĂSUIRE. RĂGAZ.

Îngăduință ≠ intoleranță

Quidlibet audendi potestas (lat. „Posibilitatea de a îndrăzni orice, îngăduința oricărei îndrăzneli”) – Expresia este prescurtarea versului 10 din „Arta poetică” a lui Horațiu. Versul se referă la poeți și pictori care „au avut întotdeauna libertatea de a îndrăzni orice”: „Quidlibet audendi semper fuit aequa potestas.” Prin „a îndrăzni orice” se înțeleg licențele poetice. Expresia e utilizată pentru a scuza procedeul poeților de a da frîu liber fanteziei, de a romanța istoria, de a-și permite licențe care, de obicei, nu se îngăduie simplilor muritori. LIT.