îngrozire sf [At: DOSOFTEI, V. S. 221/1 / Pl: ~ri / E: îngrozi] 1-2 (Producere sau) resimțire a unui sentiment de groază Si: îngrozăciune (1-2), îngrozâtură (1-2), îngrozit¹ (1-2). 3 Amenințare.

ÎNGROZIRE, (rar) îngroziri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei. 1. Groază, spaimă. Se arată-n preajma mea Trei năluci îmbrobodite... Le privesc fără-ngrozire Și ascult a lor vorbire. MACEDONSKI, O. I 133. Mario! poți tu să-ți închipuiești un asemenea chin, fără să plîngi... de îngrozire? EMINESCU, N. 73. 2. (Învechit) Amenințare. Laude și îngroziri de astea am mai auzit. NEGRUZZI, S. I 172.

înglozi v vz îngrozi

îngrozi [At: COD. VOR. 120/13 / V: (înv) ~glo~, ~zî / Pzi: ~zesc / E: în- + groază] 1-2 vtr (A produce cuiva sau) a simți spaimă, groază Si: a (se) înfricoșa, a (se) înspăimânta, a (se) speria. 3 vt (Înv) A amenința.

îngrozî v vz îngrozi

ÎNGROZI, îngrozesc, vb. IV. Refl. A se înspăimînta, a se înfricoșa. Mă îngrozesc de moarte. BARANGA, V. A. 10. Ei se îngroziseră de la o vreme de-atîtea cheltuiele. SBIERA, P. 139. Cum văzu pe balaor că vine cu o falcă în cer și cu alta în pămînt drept spre el, în loc d-a se îngrozi... se repezi la dînsul și cu o lovitură de paloș îi reteză capul. POPESCU, B. II 18. ◊ (Cu complement intern) Ștefan-vodă d-auzea, De groază se îngrozea. TEODORESCU, P. P. 503. ♦ Tranz. A speria pe cineva, a băga groaza în cineva. M-am speriat degeaba. Vezi, cum te îngrozește un lucru de nimica! MIRONESCU, S. A. 103. Pe Gheorghe îl îngrozi figura amicului său. VLAHUȚĂ, O. AL. 129. Suleiman... îngrozise creștinătatea cu armele sale. NEGRUZZI, S. I 201.

A ÎNGROZI ~esc tranz. A face să se îngrozească. /în + groază

A SE ÎNGROZI mă ~esc intranz. A fi cuprins de groază; a se înspăimânta tare. /în + groază

îngrozì v. 1. a insufla groază, a înspăimânta; 2. a se speria tare.

îngrozésc v. tr. (d. groază saŭ vsl. groziti, a amenința). Inspir groază, înspăimînt. V. refl. Simt groază, mă înspăimînt.

îngrozire s. f., g.-d. art. îngrozirii

îngrozire s. f., g.-d. art. îngrozirii

îngrozire s. f., g.-d. art. îngrozirii; pl. îngroziri

îngrozi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozesc, 3 sg. îngrozește, imperf. 1 îngrozeam; conj. prez. 1 sg. să îngrozesc, 3 să îngrozească

îngrozi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozesc, imperf. 3 sg. îngrozea; conj. prez. 3 să îngrozească

îngrozi vb., ind. prez.1 sg. și 3 pl. îngrozesc, imperf. 3 sg. îngrozea; conj. prez. 3 sg. și pl. îngrozească

ÎNGROZIRE s. v. groază.

ÎNGROZIRE s. v. amenințare.

ÎNGROZIRE s. groază, încrîncenare, înfiorare, înfricoșare, înspăimîntare, oroare, spaimă, teroare, (înv. și pop.) oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) înfricare, pălitură, (înv.) spăimîntare, spăimîntătură, (fig.) cutremur. (~ pe care o simte.)

îngrozire s. v. AMENINȚARE.

ÎNGROZI vb. a se cutremura, a se încrâncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se înspăimânta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimânta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scârbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)

ÎNGROZI vb. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)