îngrețoșare sf [At: CANTEMIR, IST. 93 / V: ~șere / Pl: ~șări / E: îngrețoșa] 1 Senzație de greață Si: îngrețăluire (1). 2 (Fig) Dezgust.

ÎNGREȚOȘARE s. f. Faptul de a (se)îngrețoșa; aversiune puternică, greață, scîrbă, dezgust. Nu știu cum putui să te ascult, fără să mor de rușine și de îngrețoșare. NEGRUZZI, S. III 187.

îngrețoșare f. fig. ocară: cuvinte de ingrețoșare PANN.

îngrețoșa [At: P. MAIOR, IST. 62/31 / Pzi: ~șez / E: în- + grețos] 1-2 vtr (A produce cuiva sau) a avea o senzație de greață Si: (înv) a (se) îngreța (1-2), a se îngrețălui (1-2). 3-4 vtr (Fig) A (se) dezgusta.

îngrețoșere sf vz îngrețoșare

ÎNGREȚOȘA, îngrețoșez, vb. I. Refl. A simți greață, scîrbă; a se scîrbi, a se dezgusta. Moșneagul își învăța fata... să nu se îngrețoșeze, nici să nu se sfiască de nimică. SBIERA, P. 206. Făt-Frumos, nu te răsti așa rău la mine, nici te îngrețoșa de vederea mea, zise calul cu viers dulce, că mult bine pot să-ți fac. POPESCU, B. II 11. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie cuprins de greață; a dezgusta pe cineva.

A ÎNGREȚOȘA ~ez tranz. A face să se îngrețoșeze. /în + grețos

A SE ÎNGREȚOȘA mă ~ez intranz. 1) A fi cuprins de greață; a avea o senzație de greață. 2) fig. A fi cuprins de scârbă, de adânc dezgust; a se scârbi; a se dezgusta. /în + grețos

îngrețoșà v. a se face cuiva greață, a se desgusta. [V. grețos].

îngrețoșéz v. tr. (d. grețos). Fac pe cineva să-ĭ fie greață. V. refl. Simt greață de ceva, mă dezgust. – Vechĭ mă îngrețez.

îngrețoșare s. f., g.-d. art. îngrețoșării

îngrețoșare s. f., g.-d. art. îngrețoșării

îngrețoșare s. f., g.-d. art. îngrețoșării

îngrețoșa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngrețoșez, 3 îngrețoșează, 1 pl. îngrețoșăm; conj. prez. 1 sg. să îngrețoșez, 3 să îngrețoșeze; ger. îngrețoșând

îngrețoșa (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșează, 1 pl. îngrețoșăm; conj. prez. 3 să îngrețoșeze; ger. îngrețoșând

îngrețoșa vb., ind. prez. 1 sg. îngrețoșez, 3 sg. și pl. îngrețoșează, 1 pl. îngrețoșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. îngrețoșeze; ger. îngrețoșând

îngrețoșa (ind. prez. 3 sg. și pl. îngrețoșează, 1 pl. îngrețoșăm, ger. îngrețoșînd)

îngrețoșez, -șează 3, -șam 1 imp., -șător adj. v.

ÎNGREȚOȘARE s. 1. v. dezgustare. 2. v. dezgust.

ÎNGREȚOȘARE s. 1. dezgustare, scîrbire. (~ cuiva de cele văzute.) 2. aversiune, dezgust, greață, oroare, repulsie, scîrbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte o ~ de neînvins.)

ÎNGREȚOȘA vb. 1. a se scârbi, (reg.) a se silnici. (S-a ~ de atâta mâncare.) 2. v. dezgusta.

ÎNGREȚOȘA vb. 1. a se scîrbi, (reg.) a se silnici. (S-a ~ de atîta mîncare.) 2. a (se) dezgusta, a (se) sătura, a (se) scîrbi, (reg.) a (se) scîrboli, (Mold. și Bucov.) a (se) lehămeti, a (se) lehămetisi, a (se) lehămetui, (înv.) a (se) îngreța, a (se) îngrețălui, (fam. fig.) a (se) acri. (S-a ~ de tot ce-a văzut acolo.)

îngrețoșare s.f. (pop., înv.) 1. greață, dezgust. 2. ocară.

îngrețoșá, îngrețoșez, v.r. A i se face cuiva greață (de ceva), a se dezgusta: „Atunci m-am îngrețoșat când am văzut mamuia aceea, cu copite de cal” (Bilțiu, 1999: 192). – Din în- + grețos (DEX, MDA).

îngrețoșa, îngrețoșez, vb. refl. – A i se face cuiva greață (de ceva), a se dezgusta. – Din în- + grețos (< greață) (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).