înglotit, ~ă a [At: ODOBESCU, III, 565 / V: ~tat / Pl: ~iți, ~e / E: îngloti] 1 Adunat în număr mare. 2 Cotropit. 3 Aliat cu cineva în luptă. 4 (D. o datorie) Mărit². 5 (Reg; îf înglotat) Cu familie numeroasă. 6 Îngrămădit².

ÎNGLOTIT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotat, -ă adj.

înglota v vz îngloti

înglotat, ~ă a vz înglotit

îngloti [At: PSALT. ȘCH. / V: (cscj) ~ta / Pzi: ~tesc / E: în- + gloată] 1-2 vtr (Înv) A (se) aduna în gloate oastea, în vederea unei acțiuni militare Si: a (se) mobiliza. 3 vt A cotropi. 4 vr A se alia cu cineva în luptă. 5 vr (Fig; d. o datorie, o cheltuială) A se mări. 6 vt (D. un obicei) A populariza. 7 vt (D. persoane) A defăima. 8 vr A se îngrămădi.

ÎNGLOTAT, -Ă adj. v. înglotit.

ÎNGLOTI¹, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A strînge gloatele, a concentra oastea în vederea unei acțiuni militare. Sinan... își îngloti oștile pe lîngă sine. BĂLCESCU, O. II 90.

ÎNGLOTI², înglotesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A defăima. Acum el o poartă gurilor prin sat, O-nglotește-n vorbe ca pe-o vinovată. COȘBUC, P. I 247.

înglotì v. 1. a strânge gloatele: își îngloti oștile pe lângă mine BĂLC.; 2. a se strânge în număr mare.

înghĭoldésc v. tr. (d. ghĭontesc și îmboldesc). Ghĭontesc, împing (ca să-mĭ fac loc). Strîng, apes: cizma, carabina (din spate) mă înghĭoldește. Fig. Îmboldesc, îndemn, stimulez. – Și ghĭoldesc, îngoldesc, glodesc, înglodesc și înglotesc.

2) înglotésc și -éz v. tr. (d. gloată). Adun gloată multă. V. refl. Mă strîng în mare număr. Vechĭ. Mă oștesc. V. glotesc și răglotesc 1.

1) înglotésc, V. înghĭoldesc.

îngloti (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotesc, 3 sg. înglotește, imperf. 1 îngloteam; conj. prez. 1 sg. să înglotesc, 3 să înglotească corectat(ă)

îngloti (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotesc, imperf. 3 sg. înglotea; conj. prez. 3 să înglotească

îngloti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotesc, imperf. 3 sg. înglotea; conj. prez. 3 sg. și pl. înglotească

înglotit, înglotită, adj. (înv.) 1. strâns, adunat în gloate, în cete, în număr mare. 2. cu familie grea, cu mulți copii.

ÎNGLOTA vb. v. îngloti.

ÎNGLOTI vb. 1. (Mold., Criș., Trans. S; despre oști) A se aduna, a se strînge în cete. A: Și si-au înglotit oastea neamțul . . . și au început a se batere ... cu franțujii. NECULCE; cf. M. COSTIN; PSEUDO-MUSTE. C: Împregiunil scaunului tău Înglotescu îngerii. MOL. 1676², 110^v ; cf. PSALT. (1651); TI (gl.). 2. (Mold.) A se îngrămădi. Înglotindu-să mai mult nărod pe ulițe, Foca au trimis să-i potolească. CANTEMIR IST.; cf. DOSOFTEI, VS. ◊ Fig. Datoria se îngloda. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; cf. NECULCE. Variante: înglota (TI, gl.). Etimologie: pref. în - + gloată + suf. -i. Cf. b u l u c i; b o ț i (2), d e c ă s i.