opțiuni
  • info
2 intrări
24 de definiții

Explicative DEX

ÎNGHIONTIRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldire s. f.] – V. înghionti.

ÎNGHIONTIRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldire s. f.] – V. înghionti.

înghiontire sf [At: DA ms / V: ~oldi / Pl: ~ri / E: înghionti] Lovire cu cotul sau cu pumnul Si: înghionteală, înghiontit1.

ÎNGHIONTIRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei.

ÎNGHIOLDI vb. IV v. înghionti.

ÎNGHIOLDI vb. IV v. înghionti.

ÎNGHIOLDIRE s. f. v. înghiontire.

ÎNGHIOLDIRE s. f. v. înghiontire.

ÎNGHIONTI, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldi vb. IV] – În + ghionti.

ÎNGHIONTI, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldi vb. IV] – În + ghionti.

înghioldi vt vz înghionti

înghioldire sf vz înghiontire

înghionti vtr [At: DA ms / V: ~oldi / Pzi: ~tesc / E: în- + ghionti] 1-2 A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul Si: a (se) ghionti.

ÎNGHIONTI, înghiontesc, vb. IV. Tranz. A da ghionți, a lovi cu cotul sau cu piciorul; a ghionti. Îl înghionti pe omul de lîngă el. DUMITRIU, N. 93. ◊ Refl. reciproc. Străpunseră gloata înghiontindu-se și dînd din coate. DUMITRIU, B. F. 111.

A ÎNGHIONTI ~esc tranz. A atinge, dând ghiont; a lovi ușor (pentru a semnaliza ceva); a îmboldi. /în + a ghionti

A SE ÎNGHIONTI mă ~esc intranz. A face (concomitent) schimb de ghionturi (unul cu altul). /în + a ghionti

ghĭontésc v. tr. (d. ghĭont). Lovesc violent cu pumnu. Fac semn pe furiș cu pumnu. – Și ghĭontuiesc. Și ghĭoldesc = înghĭoldesc.

Ortografice DOOM

înghiontire s. f., g.-d. art. înghiontirii; pl. înghiontiri

înghiontire s. f., g.-d. art. înghiontirii; pl. înghiontiri

înghiontire s. f., g.-d. art. înghiontirii; pl. înghiontiri

înghionti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontesc, 3 sg. înghiontește, imperf. 1 înghionteam; conj. prez. 1 sg. să înghiontesc, 3 să înghiontească

înghionti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontesc, imperf. 3 sg. înghiontea; conj. prez. 3 să înghiontească

înghionti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontesc, imperf. 3 sg. înghiontea; conj. prez. 3 sg. și pl. înghiontească

Sinonime

ÎNGHIONTIRE s. v. îmbrâncire.

ÎNGHIONTIRE s. ghiontire, îmboldire, îmbrînceală, îmbrîncire, îmbrîncitură, împingere, înghionteală, (reg.) înghioldeală, înghioldire.

ÎNGHIONTI vb. v. îmbrânci.

ÎNGHIONTI vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) îmbrînci, a (se) împinge, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi.

Arhaisme și regionalisme

înghiontí, înghiontesc, v.t.r. A (se) îmbrânci. – Din în + ghiont.

Intrare: înghiontire
înghiontire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înghiontire
  • ‑nghiontire
  • înghiontirea
  • ‑nghiontirea
plural
  • înghiontiri
  • ‑nghiontiri
  • înghiontirile
  • ‑nghiontirile
genitiv-dativ singular
  • înghiontiri
  • ‑nghiontiri
  • înghiontirii
  • ‑nghiontirii
plural
  • înghiontiri
  • ‑nghiontiri
  • înghiontirilor
  • ‑nghiontirilor
vocativ singular —
plural —
înghioldire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înghioldire
  • ‑nghioldire
  • înghioldirea
  • ‑nghioldirea
plural
  • înghioldiri
  • ‑nghioldiri
  • înghioldirile
  • ‑nghioldirile
genitiv-dativ singular
  • înghioldiri
  • ‑nghioldiri
  • înghioldirii
  • ‑nghioldirii
plural
  • înghioldiri
  • ‑nghioldiri
  • înghioldirilor
  • ‑nghioldirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: înghionti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înghionti
  • ‑nghionti
  • înghiontire
  • ‑nghiontire
  • înghiontit
  • ‑nghiontit
  • înghiontitu‑
  • ‑nghiontitu‑
  • înghiontind
  • ‑nghiontind
  • înghiontindu‑
  • ‑nghiontindu‑
 singular plural
  • înghiontește
  • ‑nghiontește
  • înghiontiți
  • ‑nghiontiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înghiontesc
  • ‑nghiontesc
 (să)
  • înghiontesc
  • ‑nghiontesc
  • înghionteam
  • ‑nghionteam
  • înghiontii
  • ‑nghiontii
  • înghiontisem
  • ‑nghiontisem
a II-a (tu)
  • înghiontești
  • ‑nghiontești
 (să)
  • înghiontești
  • ‑nghiontești
  • înghionteai
  • ‑nghionteai
  • înghiontiși
  • ‑nghiontiși
  • înghiontiseși
  • ‑nghiontiseși
a III-a (el, ea)
  • înghiontește
  • ‑nghiontește
 (să)
  • înghiontească
  • ‑nghiontească
  • înghiontea
  • ‑nghiontea
  • înghionti
  • ‑nghionti
  • înghiontise
  • ‑nghiontise
plural I (noi)
  • înghiontim
  • ‑nghiontim
 (să)
  • înghiontim
  • ‑nghiontim
  • înghionteam
  • ‑nghionteam
  • înghiontirăm
  • ‑nghiontirăm
  • înghiontiserăm
  • ‑nghiontiserăm
  • înghiontisem
  • ‑nghiontisem
a II-a (voi)
  • înghiontiți
  • ‑nghiontiți
 (să)
  • înghiontiți
  • ‑nghiontiți
  • înghionteați
  • ‑nghionteați
  • înghiontirăți
  • ‑nghiontirăți
  • înghiontiserăți
  • ‑nghiontiserăți
  • înghiontiseți
  • ‑nghiontiseți
a III-a (ei, ele)
  • înghiontesc
  • ‑nghiontesc
 (să)
  • înghiontească
  • ‑nghiontească
  • înghionteau
  • ‑nghionteau
  • înghiontiră
  • ‑nghiontiră
  • înghiontiseră
  • ‑nghiontiseră
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înghioldi
  • ‑nghioldi
  • înghioldire
  • ‑nghioldire
  • înghioldit
  • ‑nghioldit
  • înghiolditu‑
  • ‑nghiolditu‑
  • înghioldind
  • ‑nghioldind
  • înghioldindu‑
  • ‑nghioldindu‑
 singular plural
  • înghioldește
  • ‑nghioldește
  • înghioldiți
  • ‑nghioldiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înghioldesc
  • ‑nghioldesc
 (să)
  • înghioldesc
  • ‑nghioldesc
  • înghioldeam
  • ‑nghioldeam
  • înghioldii
  • ‑nghioldii
  • înghioldisem
  • ‑nghioldisem
a II-a (tu)
  • înghioldești
  • ‑nghioldești
 (să)
  • înghioldești
  • ‑nghioldești
  • înghioldeai
  • ‑nghioldeai
  • înghioldiși
  • ‑nghioldiși
  • înghioldiseși
  • ‑nghioldiseși
a III-a (el, ea)
  • înghioldește
  • ‑nghioldește
 (să)
  • înghioldească
  • ‑nghioldească
  • înghioldea
  • ‑nghioldea
  • înghioldi
  • ‑nghioldi
  • înghioldise
  • ‑nghioldise
plural I (noi)
  • înghioldim
  • ‑nghioldim
 (să)
  • înghioldim
  • ‑nghioldim
  • înghioldeam
  • ‑nghioldeam
  • înghioldirăm
  • ‑nghioldirăm
  • înghioldiserăm
  • ‑nghioldiserăm
  • înghioldisem
  • ‑nghioldisem
a II-a (voi)
  • înghioldiți
  • ‑nghioldiți
 (să)
  • înghioldiți
  • ‑nghioldiți
  • înghioldeați
  • ‑nghioldeați
  • înghioldirăți
  • ‑nghioldirăți
  • înghioldiserăți
  • ‑nghioldiserăți
  • înghioldiseți
  • ‑nghioldiseți
a III-a (ei, ele)
  • înghioldesc
  • ‑nghioldesc
 (să)
  • înghioldească
  • ‑nghioldească
  • înghioldeau
  • ‑nghioldeau
  • înghioldiră
  • ‑nghioldiră
  • înghioldiseră
  • ‑nghioldiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înghiontire, înghiontirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi înghionti DEX '09 DEX '98

înghionti, înghiontescverb

  • 1. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ghionti lovi îmboldi îmbrânci
    • format_quote Îl înghionti pe omul de lîngă el. DUMITRIU, N. 93. DLRLC
    • format_quote Străpunseră gloata înghiontindu-se și dînd din coate. DUMITRIU, B. F. 111. DLRLC
etimologie:
  • În + ghionti DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.