îndestulare sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 442/35 / V: ~lire / Pl: ~lări / E: îndestula] 1 Satisfacere a unei nevoi. 2 Săturare cu alimente. 3 (Ccr) Belșug. 4 (Înv; îlav) Cu ~ Din belșug. 5 (îal) De ajuns. 6 (Înv; îlav) Din ~ Suficient. 7 (Fig) Satisfacție.

ÎNDESTULARE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; satisfacere a unei nevoi; belșug, abundență. Oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca năsipul mării. RUSSO, O. 25. ◊ Loc. adv. Cu îndestulare = din belșug, din abundență. Era primit cu dragă inimă și ospătat cu îndestulare. CREANGĂ, A. 20. – Variantă: îndestulire (COȘBUC, P. I 96) s. f.

ÎNDESTULARE ~ări f. 1) v. A ÎNDESTULA. 2) Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; belșug; bogăție; abundență. ◊ Cu ~ din belșug. /v. a (se) îndestula

îndestulare f. cantitate suficientă, abundanță.

îndestuláre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a îndestula. Abundanță, belșug. Rar. Satisfacțiune. Cu îndestulare, în abundanță, destul.

îndestula [At: MINEIUL, (1776) 125²/2 / V: ~li / Pzi: ~lez / E: îndestul] 1-2 vtr (A da sau) a-și lua destul Si: a (se) satisface. 3-4 vtr A (se) sătura după o masă. 5 vr A avea tot ceea ce îi este necesar.

îndestuli v vz îndestula

îndestulire sf vz îndestulare

‡ DESTULA, DESTULI = ÎNDESTULA.

ÎNDESTULA, îndestulez, vb. I. Tranz. A mulțumi (pe cineva) pe deplin, a da cuiva destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mîncării). Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era: O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. ♦ Refl. A avea la dispoziție toate cele necesare traiului (în special lucruri de mîncare); a dispune de toate în cantitate suficientă; a se sătura. Unii munceau și alții se îndestulau. SADOVEANU, E. 29. Niciodată mîndru vultur... De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, M. 22. ◊ Fig. O săptămînă să te tot uiți, și tot nu te îndestulezi. ISPIRESCU, L. 66. Curiozitatea mea nu se îndestulă cu atîta. NEGRUZZI, S. I 217.

A SE ÎNDESTULA mă ~ez intranz. pop. 1) A avea (de toate) îndestul. 2) A fi îndestul de mulțumit. /Din îndestul

A ÎNDESTULA ~ez tranz. pop. 1) A asigura (cu de toate) destul. 2) A face să se îndestuleze. /Din îndestul

îndestulà v. 1. a da îndestul; 2. a fi îndestul; 3. a se sătura: de o pradă așa bogată încă nu s’a îndestulat GR. AL.

destulésc și -éz V. îndestulez.

îndestuléz și (Trans.) -ésc v. tr. (d. destul). Aprovizionez cu tot ce trebuĭe, daŭ destul, satur: a îndestula o casă, un om cu ceva. Maĭ rar. Satisfac, mulțămesc. V. refl. Mă aprovizionez din belșug, mă satur: oameniĭ s’aŭ îndestulat cu mîncare și băutură. – Vechĭ destulez și -esc, mulțămesc, satisfac. Satur, plictisesc: m’am destulit!

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndestulez, 3 îndestulează; conj. prez. 1 sg. să îndestulez, 3 să îndestuleze

îndestula (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestulează

îndestula vb., ind. prez. 1 sg. îndestulez, 3 sg. și pl. îndestulează

îndestulez.

ÎNDESTULARE s. v. belșug.

ÎNDESTULARE s. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, saturare, spor. (~ de bunuri.)

ÎNDESTULA vb. a (se) sătura, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mâncare.)

ÎNDESTULA vb. v. mulțumi, satisface.

îndestula vb. v. MULȚUMI. SATISFACE.

ÎNDESTULA vb. a (se) sătura, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mîncare.)

Îndestulare ≠ lipsă, sărăcie

îndestulá, îndestulez, v.t. A mulțumi (pe cineva). – Din îndestul „destul” (MDA).