ÎNCONDEIAT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

încondeiat², ~ă a [At: I. GOLESCU, C. I, 213 / P: ~de-iat / Pl: ~e / E: încondeia] 1 (Înv; d. linii) Trasat cu condeiul. 2 (Spc; d. ouă de Paști, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene făcute cu condeiul. 3 (Pop; fig; d. sprâncene) Înnegrit cu creionul Si: conturat². 4 (Pop; fig) Care este calomniat Si: defăimat², ponegrit². 5 (Îrg; d. un tablou, o figură, un obiect etc.) Care este desenat Si: pictat².

încondeiat¹ sn [At: PAMFILE-LUPESCU, CROM. 190 / P: ~de-iat / Pl: (rar) ~uri / E: încondeia] 1-4 (Îrg) Încondeiere (1-4). 5 (Pop; fig) Calomniere. 6 (îrg) Încondeiere (6).

ÎNCONDEIAT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paști, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

ÎNCONDEIAT¹ s. n. Faptul de a încondeia; încondeiere. Încondeiatul ouălor.

ÎNCONDEIAT², -Ă, încondeiați, -te, adj. Împodobit cu desene (făcute cu condeiul); (despre gene, sprîncene) înnegrit cu cosmetice. O casă albă ca laptele, cu jurul geamurilor încondeiat în roșu și-n albastru. DELAVRANCEA, S. 3. Ou de rață-ncondeiat. PĂSCULESCU, L. P. 38. Geni (= gene), sprîncene-ncondeiate. TEODORESCU, P. P. 87. ◊ Fig. Gafița era o femeie năltuță, subțire în boi, c-un obraz neclintit în frumusețea lui, încondeiat cu sprîncene codate și cu ochi mari ca migdalele, umezi și negri. SADOVEANU, B. 261.

încondeiat a. 1. desenat cu condeiul: sprâncene încondeiate; 2. fig. discreditat. ║ n. acțiunea de a încondeia: încondeiatul ouălor de Paști.

ÎNCONDEIA, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

condeia v vz încondeia

încondeia vt [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / P: ~de-ia / Pzi: ~iez, (înv) încondei / E: în- + condei] 1 (Înv) A trasa o linie cu condeiul. 2 (Spc; d. ouă) A desena cu ceară înainte de a băga în vopsea. 3 (Pex) A împodobi ouăle de Paști, obiectele de ceramică etc. cu desene făcute cu condeiul. 4 (Pop; fig) A înnegri sprâncenele cu creionul. 5 (Pop; fig) A vorbi de rău pe cineva Si: a calomnia, a defăima, a ponegri. 6 (Îrg) A lăsa urme de murdărie Si: a murdări, a stropi. 7 (Îrg) A face farmece cu scopul de a vindeca un bolnav.

❍ CONDEIA ÎNCONDEIA.

ÎNCONDEIA, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paști), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

ÎNCONDEIA, încondeiez (pers. 3 și încondeie), vb. I. Tranz. 1. A desena, a împodobi cu diferite modele, cu ajutorul unui condei sau prin alte mijloace. Scobeau lemne și le încondeiau cu un cui înroșit în foc. PAS, Z. I 159. ◊ Fig. Și sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie, Ce o singură trăsură măiestrit le încondeie. EMINESCU, O. I 79. ◊ Refl. pas. În vinerea dinaintea paștilor se încondeie ouăle și se roșesc cu băcan. TEODORESCU, P. P. 585. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva, a defăima, a calomnia; a ponegri, a bîrfi. Îl încondeia cu toate păcatele și-l făcea de batjocură în fața judecătorului. PAS, Z. I 151. La-mpăratul se ducea, Pe Deliu... încondeia. TEODORESCU, P. P. 580.

A ÎNCONDEIA ~iez tranz. 1) (mai ales obiecte de ceramică) A împodobi cu desene (făcute cu condeiul). 2) (genele sau sprâncenele) A vopsi cu negru; a înnegri. 3) fig. (persoane) A prezenta în lumină defavorabilă. /în + condei

încondeià v. 1. a desena cu condeiul, a vopsi cu negru (sprâncene), a roși ouăle de sâmbăta Paștilor; 2. fig. a înnegri, a calomnia: bine ’ai încondeiat.

încondeĭéz v. tr. (d. condeĭ, pensulă. – Încondeĭem, -ațĭ, -eind). Vest. Văpsesc cu un creĭon special (sprincenele) saŭ ornez pin batic (ouăle, matasa). Fig. Descriŭ defavorabil, înegresc: Lasă, că te încondeĭez eŭ! – Și încrestesc (est).

încondeiat s. n.

încondeiat s. n.

încondeiat s. n.

încondeia (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încondeiez, 3 încondeiază, 1 pl. încondeiem; conj. prez. 1 sg. să încondeiez, 3 să încondeieze; ger. încondeind

încondeia (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiază, 1 pl. încondeiem; conj. prez. 3 să încondeieze; ger. încondeind

încondeia vb., ind. prez. 1 sg. încondeiez, 3 sg. și pl. încondeiază, 1 pl. încondeiem; conj. prez. 3 sg. și pl. încondeieze; ger. încondeind

încondeia (ind. prez. 3 sg. și pl. încondeiază, 1 pl. încondeiem)

încondeiez, -deiază 3, -deieze 3 conj., -deiam 1 imp., -deiat prt., -deiere inf. s.

ÎNCONDEIAT adj. (reg.) împistrit. (Ouă ~.)

ÎNCONDEIAT adj., s. v. bârfit, calomniat, defăimat, denigrat, discreditat, ponegrit.

ÎNCONDEIAT adj. (reg.) împistrit. (Ouă ~.)

încondeiat adj., s. v. BÎRFIT. CALOMNIAT. DEFĂIMAT. DENIGRAT. DISCREDITAT. PONEGRIT.

ÎNCONDEIA vb. (pop.) a împistri, a scrie. (A ~ ouă.)

ÎNCONDEIA vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

încondeia vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.

ÎNCONDEIA vb. (pop.) a împistri, a scrie. (A ~ ouă.)

încondeiát, -ă, încondeiați, -te, adj. Pictat, desenat. – Din încondeia.

încondeiá, încondeiez, v.t. A desena (cu condeiul) și a picta ouăle de Paști cu motive specifice. – Din în- + condei „pensulă” (Scriban, DEX, MDA).

încondeia, încondeiez, vb. tranz. – A desena (cu condeiul) și a picta ouăle de Paști cu motive specifice. ♦ (obicei) Încondeiatul ouălor: În zilele de joi sau sâmbătă (în Săptămâna Mare) se fierb și se încondeiază ouăle, care apoi se sfințesc la biserică, în ziua de Paști: „Să vopseau și le împistram cu frunze de trifoi, leuștean” (Mara, Breb). „Încondeiatu’ ouălor să făce’ cu ceară de stup curată. Modele le fac cum știu femeile, cum era pă hainele vechi demult: puiț’, roate, pene, cruce, peteică, greblă. Farbele (vopselele) le luam din bold” (Cupșeni). „Ouăle le vopsem cu coji de ceapă și cu blânduși, frunză de ghiocei. Cu blânduși să făceau albastre, că demult feșteu în roșu, albastru, verde. Erau care știau face cu pana de găină sau de gâscă și ceară de albini” (Vișeu, Borșa). „Amu nu să scriu ouăle, numa să feștesc. Înainte să scrieu cu pană de găină sau de gâscă. Și-avei mai multe farbe și le năpusteai cu lingura în farbă și unde o fost scrisă cu ceară, pica și rămânea albu” (Bilțiu, 2009; Poienile Izei). – Din în- + condei „pensulă” (< ngr. kondili „condei de scris”) (Scriban, DEX, MDA).