împărătiță sf [At: GORJAN, H. IV, 14/28 / Pl: ~țe / E: împărat + -iță] (Pop; șhp) 1-2 Împărăteasă (tânără). 3 Fată de împărat.

ÎMPĂRĂTIȚĂ (pl. -țe) sf. Împărăteasa tînnără: împăratul și împărătița ședeau de vorbă (FLOR.) ¶ 3 Fată de împărat, prințesă.

ÎMPĂRĂTIȚĂ, împărătițe, s. f. (Popular și arhaizant) Împărăteasă; fată de împărat. Mare mîhnire a avut Kira-Împărat pentru pierderea iubitei sale împărătițe. SADOVEANU, D. P. 13. Știu, fetiță-mpărătiță, dar nici frică n-am, nici teamă. EMINESCU, L. P. 131. Eu nu voi putea face pe mărita împărătiță să rîdă. ȘEZ. I 209.

ÎMPĂRĂTIȚĂ ~e f. pop. 1) (în trecut; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducătoare absolută a țării; suverană. 2) Fiică a unui împărat; principesă; prințesă. /împărat + suf. ~iță

împărătíță, V. împărăteasă.

împărăteasă sf [At: CORESI, EV. 546/4 / V: (înv) părăteasă / Pl: ~ese / E: împărat + -easă] 1 Soție de împărat (1). 2 Femeie care conduce un imperiu. 3 (Rel) Maica Domnului. 4 (Fig; în orațiile de nuntă) Mireasă. 5 (Apc; reg) Matcă. 6 (Bot; reg) Plantă din familia cucurbitaceelor, veninoasă, agățătoare, cu flori albe-verzui, care crește pe gardurile viilor și prin grădini, a cărei rădăcină se folosește ca purgativ Si: brei, cucurbete, cucurbețea, mutătoare, mutătoare-cu-poame-negre, tidvă-de-pământ (Bryonia alba). 7 (Bot; reg; îc) ~sa-buruienilor Mătrăgună (Atropa belladona).

împărăteásă f., pl. ese. Nevastă de împărat orĭ suverana unuĭ imperiŭ în care femeile aŭ drept să domnească. Mătrăgună (rar). Mutătoare, o plantă cucurbitacee veninoasă (bryonia alba). – În est și -tíță, pl. e.

împărătiță (pop.) s. f., g.-d. art. împărătiței; pl. împărătițe

împărătiță (pop.) s. f., g.-d. art. împărătiței; pl. împărătițe

împărătiță s.f., g.-d. art. împărătiței; pl. împărătițe