împopoța vtr [At: DA ms / V: (îvp) ~popuța, ~prep~ / Pzi: ~țez / E: nct] 1-2 (Reg) A (se) împopoțona (1-2).

împopoțona vtr [At: NEGRUZZI, S. III, 75 / V: ~țăna / Pzi: ~nez / E: împopoța + împopona] (Fam) 1-2 A (se) împodobi peste măsură Si: (reg) a (se) împopona (1-2), a (se) împopoța (1-2), a (se) înzorzona.

împopuța sf vz împopoța

împupuța v vz împopoța

ÎMPOPOȚONA (-onez), ÎMPOPOȚA (-oțez), ÎNȚOȚONA (-onez) vb. tr. și refl. 1 F A (se) dichisi, a (se) găti, a se împodobi prea din cale afară, peste buna cuviință; de unde vezi că m’am împopoțonat? sînt de-abia îmbrăcată (NEGR.); luînd de pe viu și de pe mort, să aibă cu ce se împopoțona (CRG.); unele muieri... se ’nțoțonează ca Paparudele (JIP.) ¶ 2 Ⓕ A se împodobi cu un titlu: acel crăișor care s’a împopoțonat și el cu numele de împărat (CAR.).

împopoț(on)à v. Mold. a (se) găti cu afectațiune: gătite, împopoțonate, îmbrăcate tot după modă AL. fata babei era împopoțată CR. [Origină necunoscută].

împopoțonéz și împopoțéz (Mold. Munt.), împupuțéz (Trans.), înțoponéz (Munt.), înțoțonéz și înțorțonéz (Mold. Munt.) și țorțonéz (Trans.) v. tr. (cp. cu împupesc, țurțurĭ, zorzoane și țop 1). Înzorzonez, încarc cu prea multe haĭne și podoabe („ca mitocancele”). – La Ĭașĭ și împoschesc.

împupuțéz, V. împopoțonez.

împopoța (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. împopoțez, 3 împopoțează; conj. prez. 1 sg. să împopoțez, 3 să împopoțeze

împopoța (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțează

împopoța vb., ind. prez. 1 sg. împopoțez, 3 sg. și pl. împopoțează