împoncișare sf [At: CANTEMIR, HR. 205 / V: ~șire, ~pun~ I Pl: -șări / E: împoncișa] (Înv) 1 Împotrivire. 2 Contrazicere a cuiva. 3 Situație conflictuală. 4 Amenințare a cuiva cu arma. 5 Încrucișare a armelor. 6 Privire dușmănoasă către cineva. 7 Înfigere a unui obiect ascuțit.

ÎMPONCIȘARE, împoncișări, s. f. (Învechit) Acțiunea de a (se) împoncișa și rezultatul ei; conflict, opoziție, împotrivire. Nefiind nici o împoncișare de misiuni între aceste două îndatoriri. I. IONESCU, P. 186. (Și în forma împuncișare) În așa împuncișare de idei se aflau boierii bătrîni cu tineritul... Moldovei. CREANGĂ, A. 153. – Variantă: împuncișare s. f.

împoncișare f. împotrivire, opozițiune: împoncișare de idei CR. [V. ponciș].

împoncișáre f. Încrucișare, opozițiune: împoncișare de ideĭ.

împomcișa v vz împoncișa

împoncișa [At: PSALT. 23/26 / V: (înv) ~pom~, (cscj) ~și / Pzi: ~șez / E: în- + ponciș cf împonci] (Înv) 1 vr A se împotrivi cuiva. 2 vr (Îf împonciși) A se contrazice. 3 vr A ajunge într-o situație conflictuală. 4 vt A amenința pe cineva cu arma. 5 vt A încrucișa armele. 6 vr A se uita urât la cineva. 7 vt A înfige un obiect ascuțit.

împonciși v vz împoncișa

împoncișire sf vz împoncișare corectat(ă)

împuncișare sf vz împoncișare

ÎMPONCIȘA, împoncișez, vb. I. (Învechit) 1. Refl. A veni în conflict (cu cineva sau ceva), a fi în dezacord; a se contrazice. Oarecare prejudecăți de boierie... de multe ori se împoncișau cu dreptele sale cugete și fapte. La TDRG. 2. Tranz. (Cu privire la obiecte ascuțite) A înfige. Frații Buzești îi scăpară zilele [lui Mihai Viteazul], ucigînd la vreme pe turcul care își împoncișase sulița în pîntecele eroului. ODOBESCU, S. III 607.

A SE ÎMPONCIȘA mă ~ez intranz. A veni în conflict cu cineva sau ceva; a fi în dezacord. /în + ponciș

A ÎMPONCIȘA ~ez tranz. pop. (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige; a împlânta. /în + ponciș

împoncișà v. a întoarce (în direcțiunea opusă): un turc împoncișă sulița asupra lui BĂLC.

împoncișéz v. tr. (d. ponciș). Întorc contra: a împoncișa ochiĭ, sulița asupra cuĭva. V. refl. Mă opun (Vechĭ). Mă uĭt ponciș: a te împoncișa la cineva. – Vechĭ și ponc-.

împoncișare (înv.) s. f., g.-d. art. împoncișării; pl. împoncișări

împoncișare (înv.) s. f., g.-d. art. împoncișării; pl. împoncișări

împoncișare s. f., g.-d. art. împoncișării; pl. împoncișări

împoncișa (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. împoncișez, 3 împoncișează, 1 pl. împoncișăm; conj. prez. 1 sg. să împoncișez, 3 să împoncișeze; ger. împoncișând

împoncișa (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișează, 1 pl. împoncișăm; conj. prez. 3 să împoncișeze; ger. împoncișând

împoncișa vb., ind. prez. 1 sg. împoncișez, 3 sg. și pl. împoncișează, 1 pl. împoncișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. împoncișeze; ger. împoncișând

ÎMPONCIȘARE s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, împotrivire, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, opoziție, opunere, rezistență, vrajbă, zâzanie.

împoncișare s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎMPOTRIVIRE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. OPOZIȚIE. OPUNERE. REZISTENȚĂ. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

ÎMPONCIȘA vb. v. împotrivi, opune.

împoncișa vb. v. ÎMPOTRIVI. OPUNE.