îmbucări [At: I. CR. III, 345 / Pzi: ~resc / E: îmbucare] 1 vt A hrăni vitele. 2 vr (Nob; d. vite) A se hrăni. 3 vr (Nob; d. vite) A se sătura.

ÎMBUCĂRI, îmbucăresc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A da de mîncare vitelor. 2. Refl. (Despre vite) A se hrăni, a se sătura. – Din îmbucare (< îmbuca).

îmbucare sf [At: MURNU, O. 175 / Pl: ~cări / E: îmbuca] 1 Luare a ceva de mâncare în gură Si: îmbucat¹ (1), îmbucătură (1). 2 Înghițire bucată cu bucată Si: îmbucat¹ (2). 3 Înghițire dintr-o dată Si: îmbucat¹ (3), îmfulecare. 4 Mâncare în grabă Si: îmbucat¹ (4). 5 Gustare. 6 (Pgn) Luare a mesei Si: îmbucat¹ (6). 7 (Nob) Punere la gură a unui instrument pentru a sufla în el Si: îmbucat¹ (7). 8 (Reg) Mestecare în gură a alimentelor destinate copiilor mici, înainte de a le da copilului, pentru a le putea digera mai ușor Si: îmbucat¹ (8). 9 Îmbinare a două obiecte la extremitățile lor Si: îmbucat¹ (9), îmbucătură (5). 10 (Ccr) Încheietură a bârnelor la unghiurile unei case Si: îmbinare, îmbucat¹ (10), îmbucătură (6), împreunare, încheiere. 11 Închidere a unei răni Si: îmbucat¹ (11).

îmbucare s. f., g.-d. art. îmbucării; pl. îmbucări

îmbucare s. f., g.-d. art. îmbucării; pl. îmbucări

îmbucare s. f., g.-d. art. îmbucării; pl. îmbucări

ÎMBUCĂRI vb. v. sătura.

îmbucări vb. v. SĂTURA.