îmbir n. Bot. ghimber. [Pol. IMBIR].

ghimbér și -ír m. ca plantă și n. ca substanță (sîrb. gjumbir, ung. gyömbér, rus. inbirĭ, pol. imbir, germ. ingber, ingwer, fr. gingembre, it. zénzero, zenzévero, zenzóvero, sp. pg. gengibre, ar. zingebil, turc. zinğefil, zenğefil, ngr. tzintzevron, vgr. ziggiberis, lat. zingiber, zinziber). O plantă erbacee originară din sudu Asiiĭ și cultivată azĭ în Mexic și maĭ ales în Jamaĭca (zingiber officinále saŭ amómum zingiber). Rădăcina eĭ e aromatică și e bună contra durerilor de dințĭ, contra dispepsiiĭ atonice și p. cataplazme revulsive. – Se zicea și imbír^[1] (după rus. și pol.). V. zurumbat.

imbír, V. ghimber.

îmbir s.n. (reg., înv.) plantă originară din India, a cărei rădăcină are gustul piperului; ghimber.