zvânturat, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 387 / S și: sv~ / Pl: ~ați, ~e / E: zvântura] (Fam) 1-2 a (D. oameni) Zvăpăiat (1-2). 3 a (Îvr) Nefericit. 4 a (D. manifestări ale oamenilor) Care exprimă vioiciune. 5 a (D. manifestări ale oamenilor) Neastâmpărat. 6 a (Pex) Aventuros (16). 7 sm (Înv) Aventurier (1).

ZVÂNTURAT ~tă (~ți, ~te) 1) Care privește totul cu ușurință; lipsit de seriozitate; ușuratic. 2) (mai ales despre copii) Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; neastâmpărat; zburdalnic; zvăpăiat; zbanghiu. 3) Care este înclinat spre aventuri; căruia îi plac aventurile. /v. a se zvântura

svântura v vz zvântura

svânturat, ~ă a vz zvânturat

zvântura v [At: VALIAN, V. / S și: sv~ / Pzi: 3 zvântură / E: z + vântura] 1 vt (Înv; fam) A vântura. 2 vt (Trs; Mar; c. i. cereale) A vântura. 3 vt (Trs; Mar; c. i. cereale) A treiera¹ (1). 4-5 vtr (Fam) A cutreiera (1-2).

vînturat², -ă adj. 1 (despre boabe, grăunțe, cel mai adesea de cereale, despre semințe) Care este curățit de impurități cu ajutorul vîntului sau al unei mașini speciale. 2 (despre murături) Care a fost vărsat de mai multe ori dintr-un recipient în altul pentru amestecare, aerisire etc. • pl. -ți, -te. /v. vîntura.

zvîntura vb. I. (fam.) 1 tr., refl. A umbla (fară rost) dintr-un loc într-altul; a cutreiera. 2 tr. A vîntura. Rafila se aruncă orbește între ei, dar o mînă de fier o zvîntură... încît căzu (REBR.). • prez.ind. zvîntur. /cf. vîntura.

zvînturat, -ă adj. (fam.; despre oameni) Care este ușuratic, flușturatic, nesocotit, aiurit; (fam.) zvînturatic. ◊ (despre manifestări ale oamenilor) Își amintește de viața lui zvînturată. ♦ Ext. Care este zburdalnic; zvăpăiat, zvînturatic. ◊ (despre manifestări ale oamenilor) Are o fire zvînturată. ♦ (înv.; subst.) Aventurier; pribeag. • pl. -ți, -te. /v. zvîntura.

ZVÎNTURAT, -Ă, zvînturați, -te, adj. Ușuratic, flușturatic, nesocotit; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat. Împotriva acestui fecior zvînturat al mazilului Antonie sînt și alte pîri. Stăpînul nostru l-a mai certat o dată pentru nebuniile lui. SADOVEANU, Z. C. 282. Alexandru ducea viață zvînturată de boier tînăr. id. P. 34. ♦ (Substantivat) Om flușturatic; p. ext. aventurier, vîntură-țară; pribeag. Un zvînturat! un englez care nu-i pasă nici de el, nici de treizeci de oameni ce-l însoțesc! La TDRG. La provocări sumețe de-un soi de zvînturat, Arunc disprețul. ALECSANDRI, T. II 81. Eu, un pribeag din lume, un zvînturat străin, în casa ta mănoasă căzut chiar din senin multă lume călcat-am, pribegind. ALECSANDRI, T. II 67.

ZVÎNTURAT, -Ă, zvînturați, -te, adj. Ușuratic, flușturatic, nesocotit; p. ext. zburdalnic; zvăpăiat. ♦ (Substantivat, înv.) Aventurier; pribeag. – V. zvîntura^[1].^[1]

A SE ZVÂNTURA mă zvântur intranz. fam. A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul. /Orig. nec.

svânturà v. V. vântura. [Lat. EX VENTULARE].

svânturat a. și m. aventurier: o mică oaste de svânturați AL.

vînturát, -ă adj. Care s’a vînturat pin lume, aventurier, haĭmana, nestatornic. Fig. Zvăpăĭat, nestatornic. – Și zv-.

zvîntur (mă), a -á v. refl. (d. vîntur saŭ d. lat. *ex-ventŭlare). Mă vîntur pin lume.

zvînturát(ic), V. vînturatic.

zvântura (a se ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. mă zvântur, 3 se zvântură; conj. prez. 1 sg. să mă zvântur, 3 să se zvânture; imper. 2 sg. afirm. zvântură-te; ger. zvânturându-mă

zvântura (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se zvântură

zvântura vb., ind. prez. 1 sg. zvântur, 3 sg. și pl. zvântură

ZVÂNTURAT s. v. aventurier.

ZVÂNTURAT adj. 1. v. neserios. 2. v. zburdalnic.

zvînturat s. v. AVENTURIER.

ZVÎNTURAT adj. 1. flușturatic, fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, vînturatic, zvînturatic, (livr.) futil, (pop.) spulberatic, (reg.) zărpălatic, zburatic, zburdalnic, (Mold.) sprințar, zbrehui, (înv.) vînturos. (Un bărbat ~.) drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Copil ~.)