ZORNĂIT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomotul caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele; zornăială, zornăitură, zornet. – V. zornăi.

zornăit sn [At: GORJAN, H. IV, 153/22 / P: ~nă-it / V: (înv) zăr~, (îvr) zur~ / Pl: ~uri / E: zornăi] 1-2 Zăngăneală (1-2).

zornăit s.n. Faptul de a zornăi; concr. zgomot caracteristic pe care îl fac unele obiecte cînd se lovesc sau se ciocnesc între ele; zornăială, zornăitură, zornet, zuruit. • pl. -uri. /v. zornăi.

ZORNĂIT sbst. Faptul de a zornăi; rezultatul acestei acțiuni: ofițerul plecă ... tîrșiind picioarele, ca să-și asculte ~ul pintenilor VLAH.; cum auziră ~ul banilor, alergau de la sac la bani și de la bani la sac ISP..

ZORNĂIT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomotul caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele; zornăială, zornăitură, zornet. – V. zornăi.

ZORNĂIT, zornăituri, s. n. Acțiunea de a zornăi; zgomot caracteristic pe care îl fac unele obiecte (mai ales de metal) cînd se lovesc sau se ciocnesc între ele. A intrat, a trîntit ușa și în urmă-i s-a auzit pînă departe, deslușit, zornăitul zăvoarelor ferecate. GALAN, Z. R. 208. Sună zornăit de zale. COȘBUC, P. II 112. Dar ce zgomot e afară? Un zornăit de pinteni, de săbii. VLAHUȚĂ, O. AL. I 245.

ZORNĂIT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomot caracteristic pe care îl fac unele obiecte cînd se lovesc sau se ciocnesc între ele.

ZORNĂIT ~uri n. 1) v. A ZORNĂI. 2) Zgomot produs de obiectele de metal sau de sticlă la lovire, cădere sau rostogolire; zăngănit; zuruit; zdrăngănit. /v. a zornăi

zornăit n. acțiunea de a zornăi.

zornăít n. Acțiunea de a zornăi. Sunet zornăit: se auzea un zornăit de sabie.

dârnăi¹ v vz zărnăi

zărnăi v vz zornăi

zărnăit sn vz zornăit

zărnâi v vz zornăi

zârnăi v vz zornăi

zornăi vi [At: HELIADE, O. I, 317 / V: (rar) ~nâi, (îrg) ~noi, zăr~, zur~, (reg) zâr~, zărnâi / Pzi: zornăi, (îvr) ~esc / E: zor²] 1-2 A zăngăni (1-2). 3 (Mar; îf zurnăi; d. urechi) A țiui.

zornâi v vz zornăi

zornoi v vz zornăi

zurnăi v vz zornăi

zurnăit sn vz zornăit

zornăi vb. IV. 1 intr. (despre obiecte confecționate din metal, din sticlă etc. sau despre părți componente ale unor astfel de obiecte) A produce un zgomot caracteristic cînd se mișcă, se ciocnește de ceva sau cînd este lovit de ceva; (pop.) a zorzoi, a zuzui. Scăpă cele patru chei, cari zornăiră pe pardoseală (DELAVR.). 2 tr. A face să producă un zgomot caracteristic prin lovirea, ciocnirea, sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc.; a zurui, (pop.) a zorzoi. Se închinară pe rînd, zornăindu-și pintenii (CA. PETR.). • prez.ind. zornăi, (înv., reg.) -iesc. și (înv., reg.) zornoi, zărnăi, zîrnăi vb. IV. /zor² + -năi.

zornoi vb. IV. v. zornăi.

ZORNĂI (-ăesc, -ăiu) l. vb. tr. A face să răsune niște obiecte de metal ciocnite între ele, lanțuri, monede, etc., a zîngăni, a sdrăngăni: ofițerul... își zornăi pintenii într’un salut milităresc VLAH.; s’a întors radios, zornăind un fișic de patace BR. -VN.. II. vb. intr. A zîngăni, a sdrăngăni: din buzunarele jiletcei atîrnau, d’o parte și de alta, zornăind, două lanțuri groase cu chei I. -GH.; lin încep cădelnițele de argint să zornăe VLAH.; icosari turcești zornăiau la gîtul celor avute DLVR. [onom.; comp. ZOR !²].

ZORNĂITOR adj. verb. ZORNĂI. Care zornăe: se aruncă cu fața în jos, ca pe-o claie de fîn, pe zornăitoarea grămadă de aur VLAH..

ZORNET sbst. = ZORNĂIT: S’auzi ~ul de pinteni și foșnirile de rochii EMIN..

ZURĂI (-ăesc, -ăiu) vb. tr. și intr. = ZORNĂI [zur! comp. ZURUI].

ZURUI (-uesc, -uiu) vb. tr. și intr. – ZORNĂI: deodată lanțurile zuruiră în fundul gropii DEM.; clopoțeii aninați de gurile hamurilor zuruiau vesel ALECS.; se așeză cu spatele la avocat, care zuruia vesel un purcoiu de napoleoni DLVR.; Întețit omătu ’n spulber bate zuruind în geamuri VLAH. [zur! comp. și ZURĂI].

ZORNĂI, zornăi, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de metal, de sticlă, de os etc.) A produce un sunet caracteristic prin lovire, ciocnire, rostogolire; a răsuna. V. zăngăni, zdrăngăni. Zornăiau galbenii cînd sălta, în zbucium, hora. STANCU, D. 7. Zarurile zornăiau pe masă. CĂLINESCU, E. O. I 25. Mi-a plăcut în jurul meu Să văd flăcăi pe bătătură Și cobza cu isonu-n gură Să-mi zornăie zorind mereu. COȘBUC, P. I 198. Din buzunarele jiletcei atîrnau de o parte și de alta, zornăind, două lanțuri groase cu chei și peceți mulțime. GHICA, S. 502. Și podu cînd trecea, Podu că zornăia. TEODORESCU, P. P. 424. ♦ (Despre oameni, cu un complement instrumental introdus prin prepoziția din) A face să răsune (lovind, ciocnind, etc.) ȘI din pinteni zornăind Să încing o săbioară. TEODORESCU, P. P. 300. ◊ (Fig.) Zornăie din salbe neliniștea livezii. LESNEA, A. 42. ◊ Tranz. Vedeai că-și dă și alte aere cu tine, zornăindu-și banii în buzunar. PAS, Z. I 255. Își zornăi pintenii într-un salut milităresc. VLAHUȚĂ, O. AL. II 41.

ZORNĂI, zornăi, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de metal, de sticlă etc.) A produce un zgomot caracteristic prin lovire, ciocnire sau rostogolire. ◊ Tranz. Își zornăi pintenii într-un salut milităresc (VLAHUȚĂ). – Din zor¹.

A ZORNĂI zornăi 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot specific la lovire, la cădere sau la rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. 2. tranz. (obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot la lovire, ciocnire sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. /zor + suf. ~năi

zornăì v. a scoate un sunet metalic, a suna cu sgomot: zornăe tambura. [Onomatopee].

zărnăĭ, V. zornăĭ.

zdórnăĭ, a -í, V. zornăĭ.

zórnăĭ și zornăĭésc, a -í v. intr. (imit. înrudit cu ung. zördülni, zŏrrenni, zörögni, a zornăi, zúrni, zavarni, a turbura. Cp. cu zuruĭ și zurgalăŭ). Sun (vorbind de lucrurĭ de metal saŭ de sticlă): zornăĭaŭ săbiile și pinteniĭ. V. tr. Soldațiĭ îșĭ zornăĭaŭ săbiile, pinteniĭ. – Și zărnăĭ. Și zúrnuĭ (Ĭorga, Neam. Rom. Pop. 2, 163, și J. Bt. Dat. uĭt. 117). În Serbia zdórnoĭ (după zdrăngănesc). Și zorzo(n)esc (Rar).

zorzo(n)ésc, V. zornăĭ.

zornăit s. n., pl. zornăituri

zornăit s. n., pl. zornăituri

zornăit s. n., pl. zornăituri

zornăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zornăi, 3 zornăie, imperf. 1 zornăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să zornăi, 3 să zornăie

zornăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zornăi, 3 zornăie, imperf. 3 sg. zornăia; conj. prez. 3 să zornăie

zornăi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zornăi, 3 sg. și pl. zornăie, imperf. 3 sg. zornăia

zornăi (ind. prez. 3 sg. și pl. zornăie)

zornăesc, -năe 3, -năiam 1 imp.

ZORNĂIT s. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zornăială, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură. (~ de lanțuri.)

ZORNĂIT s. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zornăială, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, (rar) zornet, (reg.) zurai. (~ de lanțuri.)

ZORNĂI vb. a zăngăni, a zurui, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.)

ZORNĂI vb. a zăngăni, a zurui, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.)