ZMĂCINÁRE, zmăcinări, s. f. (Rar) Faptul de a se zmăcina; zbucium, frământare; zguduire. – V. zmăcina.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ZMĂCINÁRE, zmăcinări, s. f. (Pop.) Faptul de a se zmăcina; zbucium, frământare; zguduire.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
zmăcináre (rar) s. f., g.-d. art. zmăcinắrii; pl. zmăcinắri
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
zmăcináre s. f., g.-d. art. zmăcinării; pl. zmăcinări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. Refl. (Rar) A se agita, a se frământa, a se zbate. – Cf. măcina.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. Refl. (Pop.) A se agita, a se frământa, a se zbate. – Lat. *ex-machinare.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
zmăciná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se zmácină
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. 2. Tranz. A scutura, a zgâlțâi, a agita. 3. Tranz. A desface, a descompune. (din smâc1 + suf. expresiv -na, cf. hâțâna, zgâlțâna; sau din lat. machĩnāre, cf. măcina; sau din lat. *exmācĕrāre)
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
tavi
| Semnalează o greșeală
| Permalink
zmăciná vb., ind. prez. 3 sg. zmácină
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink