ZGÂLȚÂIT, zgâlțăituri, s. n. Zgâlțâială. – V. zgâlțâi.

zgâlțâit², ~ă a [At: SĂULESCU, HR. I, 197/17 / V: (îvr) ~țiit, ~âț~ (S și: sgâțâit), ~âțăit / Pl: ~iți, ~e / E: zgâlțâi] 1 Zguduit² (1). 2 (Rar) Bătut de vânt. 3 (Rar; d. râs, plâns etc.) Sacadat. 4 (Îvr; fig) Agitat (2).

zgâlțâit¹ sn [At: POPA, V. 316 / S și: sg~ / Pl: ~uri / E: zgâlțâi] Zguduitură (1).

ZGÂLȚÂIT, zgâlțâituri, s. n. Zgâlțâială. – V. zgâlțâi.

zgălțăi v vz zgâlțâi

zgâlțăi v vz zgâlțâi

zgâlțâi [At: LB / V: (îrg) ~ia, ~țăi (S și: sgâlțăi), (înv) ~ția, ~ții, ~ârțui, ~âțăia, ~âțui, ~țini, zgălțăi, (reg) ~țui, ~âțâi, ~âțâia, zguțăi, zguțâi, zguțui, ~âțăi] 1-2 vtr A (se) zgudui (1-2). 3-4 vtr (Îvr; d. pământ) A (se) cutremura (7-8). 5 vt (Îvr; c. i. un recipient) A clătina (2). 6-7 vt (C. i. oameni sau părți ale corpului lor) A zgudui (18-19). 8-9 vtrr (Reg) A (se) trage de păr. 10 vi (Reg; d. dinți) A clănțăni (1). 11 vt (D. frig, boli, emoții etc.) A zgudui (20). 12 vt (Fam; fig) A înfiora. 13 vt (Fam; fig) A critica sever.

zgâlțâia v vz zgâlțâi

zgâlția v vz zgâlțâi

zgâlții v vz zgâlțâi

zgâlțiit, ~ă a vz zgâlțâit²

zgâlțini² v vz zgâlțâi

zgâlțui v vz zgâlțâi

zgârțui v vz zgâlțâi

zgâțăi v vz zgâlțâi

zgâțăia v vz zgâlțâi

zgâțăit, ~ă a vz zgâlțâit² corectat(ă)

zgâțâi v vz zgâlțâi

zgâțâia v vz zgâlțâi

zgâțâit, ~ă a vz zgâlțâit²

zgâțui v vz zgâlțâi

zguțăi v vz zgâlțâi

zguțâi v vz zgâlțâi

zguțui² v vz zgâlțâi

zgîlțîi vb. IV. 1 tr., refl. A (se) scutura, a (se) clătina cu putere; a (se) cutremura, a (se) zgudui, (pop) a zgîlțîna, (reg.) zgîcina. Întîi am rîs de se zgîlțîia patul cu mine, pe urmă am plîns cu lacrimi (MIR). ♦ (tr.; compl. indică recipiente) A clătina. A zgîlțîit sticla și a vărsat din vin. 2 tr., refl. A (se) agita, a (se) mișca brusc și repetat, într-o parte și în alta. Muierea asta mă tot întreba și mă zgîlțîia, că nu iau ceva în gură? (PRED.). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau „din”) Am început s-o zgîlțîi de umeri. ♦ (refl.) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a bolii, a emoției. Se zgîlțîia din cauza temperaturii. ♦ Fig. (fam.; tr.) A înfiora de groază. S-a întîmplat apoi un lucru care l-a zgîlțîit cumplit (LĂNCR.). 3 tr. Fig. (fam.) A certa aspru, a critica sever. Să știi că l-am zgîlțîit bine. I-am spus că-i un dobitoc (H. LOV.). • prez.ind. zgîlțîi, (înv) -iesc. și (înv) zgîlțîia vb. I. /form. expr.

zgîlțîit¹ s.n. Zgîlțîială. • pl. -uri. /v. zgîlțîi.

zgîlțîit², -ă adj. Care este zdruncinat. • pl. -ți, – te. /v. zgîlțîi.

ZGÎLȚÎIT s. n. Faptul de a zgîlțîi; scuturătură, tremurare, zguduire. În zgîlțîitul frigurilor, ai tras cu urechea, cînd mama spunea tatălui tău că și pe alte străzi au mai murit copii. PAS, Z. I 216. Tremura într-un zgîlțîit, care n-o lăsa nici să vorbească și bîiguia ceva neînțeles. POPA, V. 316.

ZGÎȚÎI vb. IV v. zgîlțîi.

ZGÎLȚÎI, zgîlțîi, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) scutura, a (se) clătina cu putere; a (se) zgudui; a (se) cutremura. – Onomatopee.

ZGÎLȚÎIT, zgîlțîituri, s. n. Zgîlțîială. – V. zgîlțîi.

A ZGÂLȚÂI zgâlțâi tranz. A face să se zgâlțâie. /Onomat.

A SE ZGÂLȚÂI mă zgâlțâi intranz. A se clătina cu putere; a se cutremura. /Onomat.

sgâlțăì v. a scutura pe cineva: rău m’a sgâlțăit AL. [Origină necunoscută].

zgîlțîĭ, zgîțîĭ și zgîțuĭ și (nord și) cîlțîĭ și cîlțuĭ, a -í v. tr. (bg. kŭlcam, toc, hăcuĭesc, vsl. klŭcam, mă clatin. Var. din hîlțîĭ). Clatin, scutur (un pom, o ușă ș. a.). Fig. Iron. Scutur, bat: gardianu îl zgîlțîi pe pungaș. Zghihuĭ: Jidanu se închina par’că-l zgîlțîĭa dracu. – Și zgîțîn, a -á (Neam. Rom. Pop. 4, 300) și zgîlțîn, a -á și a zgîțîni (vest): ușa se zgîțîne (ChN. I, 171). La Tkz. și zgîrțuĭ. V. zgîcin.

zgîrțuĭ, a -í, V. zgîlțîĭ.

zgâlțâit s. n., pl. zgâlțâituri

zgâlțâit s. n., pl. zgâlțăituri

zgâlțâit s. n., pl. zgâlțâituri

zgâlțâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zgâlțâi, 3 zgâlțâie, imperf. 1 zgâlțâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să zgâlțâi, 3 să zgâlțâie

zgâlțâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zgâlțâi, 3 zgâlțâie imperf. 3 sg. zgâlțâia conj. prez. 3 să zgâlțâie

zgâlțâi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zgâlțâi, 3 sg. și pl. zgâlțâie imperf. 3 sg. zgâlțâia

zgîlțîi (ind. prez. 1 sg. zgîlțîi, 3 sg. zgîlțîie)

sgâlțâiu, -țâe 3, -țâiam 1 imp.

ZGÎLȚÎI, zgîlțîi, vb. IV. ~ (din zgîlț(a))

ZGÎȚÎI, zgîțîi, vb. IV. (Var.) A (se) zgîlțîi. (cf. zgîlțîi)

ZGÂLȚÂIT s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură. 3. v. zgâlțâitură.

ZGÂLȚÂI vb. 1. v. cutremura. 2. a clătina, a hâțâi, a hâțâna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drâgâi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 3. a clătina, a scutura, a zgudui, (pop.) a zgâlțâna, (reg.) a zbiciula, a zblendui, a zgâcina, (Mold.) a zbihui. (Îl ~ zdravăn ca să se scoale.) 4. v. smuci.

ZGÎLȚÎI vb. 1. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul ~ casa din temelii.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 3. a clătina, a scutura, a zgudui, (pop.) a zgîlțîna, (reg.) a zbiciuia, a zblendui, a zgîcina, (Mold.) a zbihui. (Îl ~ zdravăn ca să se scoale.) 4. a smuci, (Transilv.) a hăți. (~ de ușă ca să o deschidă.)

ZGÎLȚÎIT s. 1. clătinare, clătinat, clătinătură, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (La seism s-a simțit un ~ puternic.) 2. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.) 3. clătinătură, scuturătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîitură, (Mold.) zbihuială. (Cu un ~ zdravăn l-a sculat.)