zgrunțur sn vz zgrunț

zgrunțur s.m. v. zgrunț.

ZGRUNȚUR, zgrunțuri, s. m. Bucățică dintr-o materie tare și fărâmicioasă; grunz. – Refăcut din grunzuri (pl. lui grunz).

ZGRUNȚUR s. m. v. zgrunzur.

ZGRUNȚUR ~i m. v. grunz. /Din. grunzuri

ZGRUNȚ, zgrunțuri, s. n. Bucățică dintr-o materie tare și fărâmicioasă; grunz. [Var.: zgrunțur s. m.] – Pref. z- + grunț.^[1] modificată

zgrond sn vz zgrunț

zgronț sn vz zgrunț

zgrunde sf vz zgrunț

zgruntar sm vz zgrunț

zgrunț [At: DDRF / V: ~ur sn, ~nde sf ~ntar sm, ~nz, ~rond, ~ronț, zgunz sn / S și: sg~ / Pl: ~uri sn / E: z- + grunț] (Reg) 1 sn Zgrăbunță (1). 2 sn (Trs) Bucată de pâine uscată. 3 i Cuvânt care imită zgomotul produs de un obiect care se sparge.

zgrunz sn vz zgrunț

zgunz sn vz zgrunț

zgrunț s.n. Bucățică dintr-o materie tare și fărî-micioasă; grunz. Rămase întins..., cu obrazul gras, imberb, lipit de zgrunțurii de pămînt ai drumului (PRED.). • pl. -uri. și zgrunțur s.n. /z- + grunț.

ZGRUNZUR, zgrunzuri, s. m. (Regional) Bucățică mică dintr-o materie tare și fărimicioasă; grunz. Era gătită într-o catrință roasă, de sub care ii ieșeau picioarele groase, cu niște tălpi negre, crăpate de-atîția ani de umblet, de-atîția ani de frecuș cu zgrunzurii și cu pietroaiele pămîntului. CAMILAR, N. II 432. – Variantă: zgunzur (V. ROM. martie 1952, 107) s. m.

ZGUNZUR s. m. v. zgrunzur.

ZGRUNZUR, zgrunzuri, s. m. (Reg.) Bucățică dintr-o materie tare și fărîmicioasă; drob, bulgăre, grunz. [Var.: zgrunțur s. m.] – Din grunzuri (pl. lui grunz).

sgrunț n. V. grunz.

grunț, zgrunț și grunz n., pl. urĭ (vgerm. gruzzi, ngerm. grütze, grunț, grăunte, grand, nisip; vsl. gruda, glodurĭ, noroĭ brăzdat de roate și uscat orĭ înghețat; litv. grúdas, grăunte, gródas, glodurĭ, lat. grando, grindină, alb. grudă, ung. göröngy, bulgăre. Bern. 1, 357; Wld. grando și rudus. V. grăunte, glonț, gresie, grind, glod și îngrunzesc). Grăunte, gránul, sfărmătură (de sare nedisolvată în mîncare, de cafea nerîșnită bine în infuziunea de cafea ș. a.). Pl. Asperitățĭ („glodurĭ”) pe o suprafață (pînză, părete, drum): omătu muĭat începea să înghețe ĭar în grunzurĭ aspre (Sadov. VR. 1911, 7, 6). Încrețitură la marginea opinciĭ: a face grunzurĭ opinciĭ. Loc pilit pe fer ca să se prindă maĭ bine cositoru saŭ alt metal lipit. – În Munt. pl. m. grunjĭ, asperitățĭ, glodurĭ: nu călca pin grunjĭ! V. scrunțar.

zgrunțur s. n., pl. zgrunțuri

zgrunț (reg.) s. n., pl. zgrunțuri

zgrunț (reg.) s. n. pl. zgrunțuri

ZGRUNȚUR s. v. bulgăre, drob, grunz.

zgrunțur s. v. BULGĂRE. DROB. GRUNZ.

ZGRUNȚ s. v. bulgăre, drob, grunz.

zgrunț s. v. BULGĂRE. DROB. GRUNZ.