zgronț sn vz zgrunț

zgronț n., pl. urĭ (V. grunț). Trans. Un zgronț de pîne, un codru de pîne uscată.

ZGRUNȚ, zgrunțuri, s. n. Bucățică dintr-o materie tare și fărâmicioasă; grunz. [Var.: zgrunțur s. m.] – Pref. z- + grunț.^[1] modificată

zgrond sn vz zgrunț

zgrunde sf vz zgrunț

zgruntar sm vz zgrunț

zgrunț [At: DDRF / V: ~ur sn, ~nde sf ~ntar sm, ~nz, ~rond, ~ronț, zgunz sn / S și: sg~ / Pl: ~uri sn / E: z- + grunț] (Reg) 1 sn Zgrăbunță (1). 2 sn (Trs) Bucată de pâine uscată. 3 i Cuvânt care imită zgomotul produs de un obiect care se sparge.

zgrunțur sn vz zgrunț

zgrunz sn vz zgrunț

zgunz sn vz zgrunț

zgrunț s.n. Bucățică dintr-o materie tare și fărî-micioasă; grunz. Rămase întins..., cu obrazul gras, imberb, lipit de zgrunțurii de pămînt ai drumului (PRED.). • pl. -uri. și zgrunțur s.n. /z- + grunț.

zgrunțur s.m. v. zgrunț.

sgrunț n. V. grunz.

grunț, zgrunț și grunz n., pl. urĭ (vgerm. gruzzi, ngerm. grütze, grunț, grăunte, grand, nisip; vsl. gruda, glodurĭ, noroĭ brăzdat de roate și uscat orĭ înghețat; litv. grúdas, grăunte, gródas, glodurĭ, lat. grando, grindină, alb. grudă, ung. göröngy, bulgăre. Bern. 1, 357; Wld. grando și rudus. V. grăunte, glonț, gresie, grind, glod și îngrunzesc). Grăunte, gránul, sfărmătură (de sare nedisolvată în mîncare, de cafea nerîșnită bine în infuziunea de cafea ș. a.). Pl. Asperitățĭ („glodurĭ”) pe o suprafață (pînză, părete, drum): omătu muĭat începea să înghețe ĭar în grunzurĭ aspre (Sadov. VR. 1911, 7, 6). Încrețitură la marginea opinciĭ: a face grunzurĭ opinciĭ. Loc pilit pe fer ca să se prindă maĭ bine cositoru saŭ alt metal lipit. – În Munt. pl. m. grunjĭ, asperitățĭ, glodurĭ: nu călca pin grunjĭ! V. scrunțar.

zgrunț (reg.) s. n., pl. zgrunțuri

zgrunț (reg.) s. n. pl. zgrunțuri

ZGRUNȚ s. v. bulgăre, drob, grunz.

zgrunț s. v. BULGĂRE. DROB. GRUNZ.

zgronț, zgronțuri, s.n. (reg.) bucată, bucățică (de pâine).