ZENDĂ s. f. Limba vechilor perși în care sunt scrise textele din „Avesta” – Din fr. zend.

zendă s.f. (lingv.) Limba indo-europeană, din grupul indo-iranian, din care derivă vechea persană și (zend-)avestica, în care sînt scrise textele sfinte (atribuite profetului Zoroastru) din Avesta. • /<fr. zend, engl. Zend.

ZENDĂ s. f. Limba vechilor perși, în care sunt scrise textele din „Avesta” – Din fr. zend.

ZENDĂ s.f. Limba vechilor perși, în care sunt scrise textele sacre mazdeene (Avesta), atribuite lui Zoroastru. [< fr. zend].

ZENDĂ s. f. limbă veche iraniană, din care derivă vechea persană și (zend-)avestica. (< fr. zend)

zend, ~ă [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~nzi, ~e / E: fr zend] 1-2 sf, a (Șîs limba ~ă) Limba vechilor perși, în care sunt scrise textele sacre mazdeene din „Avesta”, atribuite lui Zoroastru Si: (rar) zendică 3 a (Îs) Alfabet ~ Alfabet folosit în textele scrise în zendă. 4 smp (Nob) Popor persan din grupul iranian al indo-europenilor din care au făcut parte filozofii și preoții care au scris textele din „Avesta”.

*ZEND l. adj. 📖 Ce ține de zendă: alfabetul ~; limba ~ă. II. ZENDĂ sf. Limba vechilor Irani (Perși, Parsi) în care sînt scrise învățăturile lui Zoroastru [fr.].

zend n. limbă în care sunt scrise cărțile sacre ale Parsilor.

*zend și zéndic, -ă adj. Limba zendică, limba persică în care e scrisă cartea sfîntă numită Zend-Avesta.

zendă s. f., g.-d. art. zendei (dar: Zend-Avesta (titlu) s. propriu f.)

zendă s. f., g.-d. art. zendei

zendă s. f., g.-d. art. zendei

ZENDĂ (AVESTICĂ) s. f. (< fr. zend): limbă iraniană a vechilor perși, în care au fost scrise textele sacre mazeice (reunite în cartea denumită Avesta – de aici și numele de avestică dat limbii zende), atribuite, după legendă, profetului și reformatorului persan Zarathrustra (numit de greci Zoroastru) și diferite ca structură și întindere.